Muncim muncim muncim!

Covrigi, mulţi covrigi, bomboane de pom şi ceai cu scorţişoară, portocale şi pulovere groase.
De ce muncim? Ştiţi cumva? Credeţi că e o întrebare retorică? Nu!
Vă întreb: de ce muncim? Ah, pentru că trebuie să trăim? Pentru că ne-a lăsat Domnul să suferim, să ne obţinem mâncarea? Pentru că nu există altcineva în afară de roboţi să ne ajute şi animalele? Pentru că nu mai există sclavi? Pentru că suntem singurii locuitori ai aceste planete sau pur şi simplu pentru că altfel ne-am plictisi grozav?
De ce există unele lucruri exact asa cum sunt? Cine a inventat concediul? Dar micul dejun?
Cum ar fi să trăim într-o lume în care fiecare de la nastere nu are nimic programat şi poate să se programeze să facă ce îşi doreşte. A , stai deja avem asta…cu excepţia cazurilor speciale (geniile, bolnavii). A, eradicăm boala şi atunci şi pe doctori. Eradicăm moartea şi pe preoţi.
Oricum o dăm şi o sucim, cu orice schimbare, mai vin încă cateva, care la rândul lor aduc altele pe sistemul butterfly effect.
Daca aţi vrea să vă creaţi propria lume, câţi oameni aţi lua cu voi în ea din cei pe care îi cunoaşteţi deja? Ce aţi schimba şi de ce.
Dar mai important decât asta, câţi aţi rămâne exact cum sunteţi în prezentul actual pe care-l cunoaştem cu toţii?
Muncim să trăim, muncim să existăm, muncim să vieţuim…
Uneori mă pot lipsi de această braţară de aur care îi înobileaza pe oameni şi de multe ori îi sărăceşte…
Concediu!