Control!

Mici Hitelerişti care circulăm pe străzile oraşelor din toată lumea şi guvernăm oamenii cu degetele noastre abile.
Nevoia noastră de control este incredibilă. Suntem nişte mici dictatori mulţi dintre noi, obsedaţi de a avea putere, de a fi asupra celorlalţi. Sunt sigură că sunt care şi-ar dori să trăiasca în epoca sclavagismului, să fie înconjuraţi de servitori, care să le facă toate poftele.
De ce vrem să controlăm totul? Femeile pe barbaţi şi barbaţii pe restul lumii?
Femeile probabil din dorinţa de a ştii totul şi a se simţi sigure, de a guverna în casă şi în afara ei, iar barbaţii , pentru că aşa sunt creaţi , să conducă pe alţii.
Şi egalitatea? Unde intră ea?
Dacă iţi fuge pământul de sub picioare, o să încerci să te asiguri data viitoare că nu rămâi singur să înoţi în mare, printre valurile care te izbesc de toate stâncile, sau te trag cu ele în adâncuri.
Linia fragilă în a fi un bun conducator şi a fi un asupritor este aproape invizibilă pentru unii.
Ne place să fim adulaţi, felicitaţi, iubiţi, preamăriţi. Zeii sunt nimic pe lângă noi.
Pe de altă parte, sunt care suferă şi de faptul că iţi doresc să fie nişte furnici călcate în picioare de ceilalţi.
Lăsând la o parte explicaţiile psihologice, de insecuritaţile de care ne temem cu toţii, şi traumele suferite, dorinţa de mărire ne atinge cu bagheta ei la un moment dat în viaţă, într-un fel sau altul.
Ia pana şi scrie că ai vrut să fii mare dar ales sa nu fii, sau ţi-ai dat toată silinţa să-i înveţi pe alţii. Şi dacă nu ai reuşit să fii un bun caştigător, nu este decât vina ta.
Controlul ar trebui să ni se dea măsurat la gramaj!