Efect secundar

Gândim mult şi bine, prost şi puţin, oricum o facem, ajungem la fapte la un moment dat şi pe urmă la consecinţe, reacţii.
Mulţi suntem familiarizaţi cu efectul de fluture (butterfly effect) şi că orice acţiune are o reacţiune, dacă nu imediată, cel mult întârziată şi în alt loc din lume.
Cât de conştienţi suntem asupra lucrurile pe care le provocăm în alţii, le trezim, le resuscităm, le inoculăm?
Unde duc faptele noastre? Ca un drog sau medicament luat zilnic, viaţa are tot timpul efecte secundare. Nu există faptă care să nu fi provocat ceva, undeva, cândva.
Am putea oare să anticipăm unele dintre ele? Le putem cel puţin intui, aplana câteodată şi de ce nu minimaliza pe cât posibil.
Ce facem când însă ştim care sunt şi nu putem repara nimic, deşi ne-am dori? Ne regândim acţiunea? Creierul nostru e atât de rapid, că probabil el are deja înregistrat şi ce se va întâmpla, ca un fel de deja vu, doar că noi nu suntem conştienţi de asta şi teoretic când deja începem să gândim o acţiune, o facem fără luăm în seamă restul de informaţie.
Îmi place să cred că efectele secundare pe care eu le provoc nu sunt atât de grave pe cât îmi imaginez şi că de fapt am luat decizii bune în viaţă, dar sunt sigură că e o amăgire, un fel de anestezie a părţii de minte care se ocupă cu acest lucru şi care are nevoie să fie minţită pentru a funcţiona în continuare… sau poate că nu mintea este minţită, ci altceva!
Sper să existe lucruri în această viaţă care oarecum, nu depind unele de altele şi pot exista ca nişte entităţi separate, cum ar fi iubirea, frumuseţea, bunătatea… dar am rezerve (şi nu de vin).
Sper că mai pot spera…