Mi-e frică

Cred că ceea ce mişcă lumea asta pe lângă dragoste este frica, care deşi nu ne vine să credem e un sentiment mult mai înfricoşător şi mai puternic, care ne duce să facem multe răutăţi, multe idioţenii şi să mergem contra curentului.
Omul de frică cred că ar face orice… nici nu vreau să mă gândesc câte s-au făcut din cauza ei de-a lungul istoriei.
Cunosc oameni care au multe fobii şi psihologic sunt explicate. Ne panicăm de apă, de foc, de păianjeni, de întuneric, de cutremure etc.
De curând am aflat de frica de dependenţă. Mi-a luat ceva timp să înţeleg cum ar putea apărea ea. Să nu fac anumite lucruri, pentru că deşi îmi plac, ajung să fiu dependentă de ele… Şi din astea sunt multe.
Până unde însă merge această frică? Te paralizează până când nu te mai poţi mişca?
Fiecare are om are bagajul lui de tras, unul e mai mare decât altul şi cu siguranţă cel mai slab nu va putea lua o încărcătură mare la el în spinare. Pe de altă parte, cred că bagajul pare greu nu doar pentru că aşa mi l-am făcut, dar şi datorită factorilor externi.
Cine poate hotărî dacă eşti în stare să treci prin viaţa asta cu ce ţi s-a dat, cu ce mai acumulezi tu pe parcurs şi cu toate fricile care te cocoşează?
Mai devreme sau mai târziu, le vei lăsa pe toate deoparte şi probabil este important să încerci să treci prin toate, aşa cum poţi, chiar dacă de cele mai multe ori vrei să cedezi.
Mie îmi este frică cel mai mult că nu o să ajung să fac tot ce mi-am propus şi că timpul deşi ar trebui să fie suficient pentru toţi dintre noi, ca un bun comun care nu se epuizează, este arareori de partea mea.

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Mi-e frică

  1. Cris-Mary zice:

    Am trecut si eu prin momente de ”frica” insa de curand am lasat frica deoparte si m-am gandit sa traiesc viata asa cum e si sa gandesc pozitiv, pentru ca daca lasi frica sa te guverneze atunci nu vei avea o viata placuta. Cred ca de multe ori frica te opreste sa faci anumite lucruri si nu stiu daca asta e tocmai bine. Asadar , sa ne invingem temerile si sa traim viata ca doar una avem 🙂

  2. Călin zice:

    ne e frică de tare multe, inclusiv de libertate, chiar dacă nu o recunoaştem; este mult mai comod, mai la îndemînă să ia alţii decizii pentru noi, indiferent cît de proaste ar fi acele decizii…

  3. Pingback: vocea universului « Colţu' cu muzică

  4. Ciprian Bojan zice:

    Din experiență proprie îți spun că și curajul este de fapt o frică de… frică. 😀 Adicătelea omu’ care nu vrea să stea pasiv la vreo samavolnicie sau nenorocire își va aduna toată forța de a lupta cu situația, nu de a fugi din fața ei. De exemplu eu nefiind un atlet desăvârșit, fiind supraponderal, în copilărie am fost atacat de o haită de câini de la stână, ciobănești. Știind că nu voi putea alerga, m-am năpustit asupra lor cu o bâtă, fără a-i lovi, doar fluturând-o spre ei. Câinii m-au înconjurat dar s-au ținut la distanță, iar femelele, fiind mai retive, probabil având pui, încercau să inițieze atacuri pe flancuri. Dar, cum masculul dominant nu participa și stătea la distanță, s-au oprit și ele…

  5. delicii zice:

    Si eu am frica insa frica mea este in general fata de oameni…ptr ca oamenii pot ascunde fete nevazute, pot fi foarte rai si razbunatori si de aceea eu am aceasta fobie…sincer iti spun ca atunci cand cineva imi inspira acest sentiment, incep sa imi tremure genunchii…incepe stresul. Da, frica imi genereaza si o senzatie fizica si stiu ca invingand*o , pot trai mai bine. Insa incerc tot timpul sa fiu in mijlocul persoanelor bune si pozitive pe care le cunosc si apreciez.

  6. Boogie zice:

    Fiecare persoana trebuie sa isi infrunte frica, sa incerce sa treaca peste ea, daoarece friga ne trage in jos si ne indeamna sa facem lucruri pe care in mod normal nu le-am face. Asadar frica face parte din viata noastra, dar nu trebuie sa o lasam sa ne domine. Frica ar trebui sa dispara la fel de repede cum a aparut.

    • rusbianca zice:

      Modalitatea prin care reusim sa scapa de ea e mai dificil de intreprins…

      • sserbanro zice:

        Bianca, singurul lucru dificil de întreprins, e să recunoşti în faţa propriei conştiinţe că eşti un ignorant! După ce ai reuşit asta, multe se dezleagă!
        Da, ştiu că sunt un ignorant şi tocmai de asta învăţ! Să împing limitele ignoranţei atât de departe de mine, cât pot. Uneori reuşesc, alteori, trebuie să o iau de la capăt. Am ajuns însă la convingerea că aici, în acest „război”, am doar de câştigat! Şi am convingerea că oricine munceşte în ideea de a îşi subţia ignoranţa şi „rotunji” cunoaşterea, are doar de câştigat. Cine pierde? Poate EGO-ul, deşi e mult de dezbătut pe tema asta. O vreme am crezut că ego-ul pierde. Dar şi aceasdtă componentă a noastră, creşte odată cu noi. Şi la un moment dat, devii conştient de rolul EGO şi îţi devine un aliat…

      • rusbianca zice:

        Si frica de necunoscut, de fenomene inexplicabile, fobiile cum le explici?

  7. Pingback: Mi-e frică | rusbianca | BunDeCitit.ro

  8. sserbanro zice:

    Frica, îşi are originea în IGNORANŢĂ. Şi când vine vorba de învăţătură, majoritatea preferă să adopte poziţia expertului. E destul să privim niţel în jurul nostru. Toţi aleargă după prefixuri tip „ing.”, „dr. ing.”, „prof. dr. doc”, „acad. dr. doc.” şi lista e lungă şi mie mi-e cam lene să continui…
    Una dintre „trântele” pe care am luat-o, a fost când, după facultate, m-am angajat. Posturile propuse, erau toate de şefişor. Eu voiam ceva „obişnuit”. Şefa personalului (acu’ se zice HR, nah!) mi-a dat o replică de m-a făcut chiftele:
    „Băiete, dacă te deranjează să fii şef, trebuia să te gândeşti la asta ÎNAINTE să faci o facultate!”
    (Notă: am intrat la facultate a doua oară la 25 de ani şi am terminat la 29!! Am avut DESTUL timp să mă gândesc DE CE vreau o facultate…)
    Luni de zile am rămas pe gânduri! Era ultima idee care mi-ar fi trecut prin cap la admitere, după un an făcut la zi şi o pauză – în producţie! – de 4 ani! Că TREBUIE să fiu şef! Am fost şi am rămas convins că studiezi pentru a deveni mai bun într-o meserie oarecare. Dar uite că…
    Revenind la frici, atitudinea de mai sus, e grăitoare: faci o facultate, ajungi şef şi tai în carne vie! Ce să mai înveţi? La ce îţi mai trebuie?
    Şi ete că veni şi criza!
    Ghici cine chiţăie cel mai tare de criză? Păi, tocmai şefii în cauză! Experţii, care va’z’zică! Aşa că, eu, cu freelancingul meu, iar am ajuns oaie neagră! Auzi you ce tupeu pe mine, să mi se fâlfâie de criză? Nţ, nţ, nţ! Ba chiar mai grav, sun şi lipsit de bunul simţ elementar de a compătimi victimele halucinaţiilor numite „criză”! Yeah! I know! I am a pain in the a**! Totuşi, exist şi eu pe aici!
    Şi, iar „pain in the a**”, mai şi citesc, mai şi învăţ, de pe unde apuc! Fără să mai mă complexez că…, şi că…!

    • rusbianca zice:

      Unii se nasc sefi in sensul ca au abilitati de lider, altora li se pune sefia in brate si se descurca sau nu. Nu cred ca se gandesc multi cand dau la facultate ce sef o sa fie fiecare. Eu la 25 de ani cand am inceput-o , am zis vreau sa lucrez in domeniu, automat aveam o functie de sefie, ca na, regizorul asta e, dupa producator. Dar am schimbat fortat domeniul, nu mai sunt sefa si e cumplit, pentru ca iti dai seama cat esti de limitat in a spori productivitatea de pe pozitia mea.
      Cat despre frica…da, isi are originea in ignoranta, asa a si aparut ea. Dar nu e vorba doar de faptul ca ceea ce nu stii te sperie, e faptul si ca te sperie prea multe din auzite, din faptul ca nu incerci, ca incerci sa eviti anumite lucruri si sunt sigura ca mai sunt motive.
      Dar la ora asta nu ma mai duce capsorul la prea multe, dupa ziua de munca pe care am avut-o 🙂

      • sserbanro zice:

        Văd că ai găsit singură răspunsul la chestia cu fobiile… etc. Da. E spiritul de imitaţie şi comoditatea. Acea „zonă de confort” de carte ne izbim atât de des… Toţi avem nevoie de „comfort zone”, măcar o vreme, cât să ne tragem sufletul. Prost e că unii uită că acolo e doar „zona liniştită” şi rămân blocaţi acolo… Poate să pentru faptul că ei cred că va rămâne aşa „liniştită”, veşnic. De pildă, actuala criză… Care i-a prins în ofsaid pe toţi vânătorii de sinecure şi posturi la buget (adică tot aia!). Cu ce îl afectează „criza” pe freelancer? Pentru el „criză” e de când a făcut prima zi de muncă în postură de freelancer! Şi am tupeul să spun că ştiu ce afirm, după 18 ani de freelancing… Da, e greu să accepţi că ţi-e frică şi că singura doctorie valabilă e practica şi învăţătura pe brânci. E tare comod să te ascunzi după o diplomă, sau mai multe; că dacă tot se poate?!? Mai greu însă e să dai piept cu lumea. Cu omul „de pe stradă” . Pentru că „mujicul”, te taxează când vinzi marfă proastă, orice fel de marfă ar fi ea, chiar şi „indispensabilă”… Prin contrast, „oamenii preşedintelui”, îţi scot banii din buzunar, cu poliţia, justiţia, etc.

  9. ideisiidei zice:

    eu cred ca trebuie sa invatam sa convietuim cu frica.

  10. mayaelle zice:

    chiar azi am citit un articol despre frica. frica te limiteaza. cineva spunea ca frica e recunoasterea inferioritatii intr-un mod indirect.

    • rusbianca zice:

      Nu cred ca e doar asta, dar e si asta un element component. Nu am stat s-o disec, dar cum zicea si Serban, vine din ignoranta, mediocritate, necunoastere, pe langa frica de durere, de paianjeni, de chestiile care ni s-au intamplat unde sunt patologice, si e mai complicat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s