Imposibil

Sunt câteva lucruri care mi se par imposibile în viaţa asta şi orice aş face nu am cum să ajung să le realizez. Nu cred că e vorba de limite sau de faptul că eu nu mă străduiesc îndeajuns, ci de faptul că circumstanţele în care existăm fiecare ne determină până la un punct spre o anumită direcţie în viaţă şi sunt puţini cei care au o determinare de mutat munţii din loc.
Mi-ar plăcea însă să nu existe lucru imposibil şi să am altfel de tragere de inimă pentru a realiza ce îmi doresc.
Cu fiecare moment care trece ne îndreptăm tot mai mult spre perfecţiunea fizică, tragem de noi să ne robotizăm, să fim perfecţi, iar pe de altă parte refuzăm cu toată forţa tot ce are legătură cu rutina unei maşinării perfect echilibrate şi preamărim sentimentele, senzaţiile, ce ne diferenţiază de animale, lumea spirituală, individualitatea noastră.
Noi suntem imposibili, cu tot creierul nostru care trage în toate părţile pentru că vrem prea multe lucruri atât de contradictorii şi undeva în acest demers ne rătăcim şi ne pierdem din energie.
Este imposibil eu să devin astronaut? Era asta imposibil la naşterea mea?
Unde greşim şi unde lăsăm de la noi şi ne lăsăm duşi de mediul în care trăim pentru a lăsa loc imposibilităţii să crească ca o floare udată zilnic şi ajunge un copac şi apoi o pădure?
Nu cred că putem trăi doar cu Posibilul. Suntem prea mulţi pe această planetă să nu fie nevoie de limite şi sfârşituri.
Mi-e imposibil să cred că totul pare posibil în copilărie şi imposibil după ce începem să trăim.

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Imposibil

  1. danuta13 zice:

    Îmi place postarea ta, Bianca. Părerea mea este că, din tot ceea ce este omenesc, totul este posibil. Limitele noi singuri ni le impunem, uneori (de cele mai multe ori) născute din lipsa de încredere în noi, dintr-o stimă de sine scăzută, alteori depindem de conjuncturi independente de noi, care ne limitează acțiunile. În copilărie totul pare posibil pentru că nu avem înformațiile învățate…din păcate, ajunși adulți, credem în imposibilitatea prezentată de experiențele celor din jur, renunțând din start la a încerca. Spunând asta, îmi amintesc de ceea ce am citit undeva:
    „Cei ce cred că nu se poate, să nu-i împiedice pe cei care demonstrează că se poate!”

    • rusbianca zice:

      Ma deranjeaza mai mult circumstantele in care ajungem pe lumea asta, mediul in care traim si influenta care o exercita si in ultimul rand renuntarea noastra din start pentru ca vedem ca ceilalti nu au reusit.

  2. Pingback: Imposibil | rusbianca | BunDeCitit.ro

  3. Pingback: colţul european – 9 « Colţu' cu muzică

  4. Ciprian Bojan zice:

    Nimic din ce nu e omenesc nu e imposibil! Fiindcă dacă nu ni se întâmplă nouă, iată li se întâmplă altora. Fiindcă aceia fac poate totul, ca acel ceva să devină posibil!

  5. cami zice:

    poate că unele chestii sunt imposibile ca să mai avem încă la ce visa.

  6. Boogie zice:

    Sunt si lucruri posibile si lucruri imposibile, doar ca noi tindem sa spunem ca un lucru este imposibil daca nu ne reuseste. Chestia asta mi se pare gresita. Daca noua nu ne iese un lucru, asta nu inseamna ca acel lucru este imposibil, poate este posibil pentru multe alte persoane, de aceea ar trebui sa tragem mai mult de noi pentru a face lucrurile imposibile sa devina posibile.

    • rusbianca zice:

      Sunt de acord cu tine, ce e pentru unii posibil e imposibil petru alti…dar tine si de constructia ta genetica si unde traiesti si cum ai fost crescut, de acel dram de noroc etc, asta pe langa vointa ta, oricat de mare ar fi ea si ambitia. Care ar fi sansele eu sa lucrez la NASA acum de ex? 🙂

  7. Zina zice:

    Nu există imposibil dacă vrei cu tot dinadinsul ceva. Dacă voiai din tot sufletul sa lucrezi acolo, si aveai ceva abilitati pentru asta, studiai domeniul respectiv si erai cea mai buna, te duceai la o bursa in state, te zbateai sa te faci cunoscuta prin superpregatirea ta etc.etc. Cred că n-ai vrut chiar atât de mult ! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s