Cântec de vioară

Aţi fost vreodată la un concert unde aţi auzit întreaga orchestră care cântă minunat? Fiecare îşi ştia partitura şi era o adevărată plăcere să asculţi.
Cam aşa se întâmplă şi cu noi, atât la nivel fizic cât şi emoţional. Când totul merge strună, că de acolo vine şi expresia, nu se simte nici o durere. Fiecare parte a corpului nostru îşi cunoaşte partitura. Când ceva nu mai merge cum trebuie, începem să scârţâim, dar în asemenea hal, încât uneori nici calmantele nu mai ajută.
Cât de mare suportabilitate avem faţă de durerea fizică? Cât un pian, cât un contrabas, până se rupe coarda?
De bine de rău, există medicamente care ameliorează, însă pentru durerea emoţională, remediile nu au efect decât să amorţească creierul, nu şi sufletul.
Nu suntem altceva decât nişte instrumente la care cântă ceilalţi. Noi doar le întreţinem şi ne pregătim pentru următorul instrumentist, care ne va lua frumos, cu mâinile lui abile şi ne va cânta din suflet.
De cele mai multe ori, cântăreţul este cel care strică vioară, care la început scârţâie uşor, pentru că nu ştie s-o mânuiască, apoi ajunge la performanţă să scoată nişte sunete incredibile şi în timp, se plictiseşte de ea. Fie trece la alt instrument, fie cântă atât de mult la ea şi cu furie, încât îi sar corzile.
Unele instrumente pot fi reparate, cât sunt noi, dar unele mai vechi nu mai suportă prea mult, au arcuşul stricat de tot.
Dacă aş fi un Stradivarius, probabil şi-ar dori orice om să cânte cu mine şi durerea nu ar mai exista.

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Cântec de vioară

  1. Pingback: Cântec de vioară | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Călin zice:

    unii sînt instrumente, alţii sînt arcuşuri, fiecare cu perspectiva lui 😉 . dacă la mine era Andre Rieu, la tine l-am adus pe Edvin Marton 🙂

  3. Pingback: Pink Floyd – “Obscured by Clouds” (1) « Colţu' cu muzică

  4. Ciprian Bojan zice:

    Interesantă comparația ta, oameni-instrumente muzicale. Dar deloc deplasată! La fel cum îi place unei persoane să spună că noi oamenii suntem povești, la fel cum eu spun că noi oamenii suntem trăiri, adevăruri, universuri, în care topim tot ce ne înconjoară cu ajutorul simțurilor, ba mai mult, visurilor le dăm o formă, un crez, viață! 🙂

  5. eSorin zice:

    Poti sa ma ierti ca nu am citit postarea si am sarit direct la videoclip?Pardon la Bridgitta ! 😀

  6. ana dobrescu zice:

    ai fi deci un Stradivarius tămăduitor?

    • rusbianca zice:

      Nu, mi-as fi dorit, in ideea metaforei din articol, sa fiu un Stradivarius care nu cunoaste boala si care rezista foarte mult timp, indiferent cine canta cu mine.

      • ana dobrescu zice:

        dacă la Stradivarius ar cânta neîndemânatici afoni, sunetele lor nu ar mai rezista în timp. teoretic vorbind, mă gândesc că nu e numai rezistență ci mai mult o forță bazată în mare parte pe sensibilitate. mă gândeam și eu…

  7. rusoaica zice:

    Într-un fel sau altul, mi-am regăsit un gând și-o părere în compoziția ta. Frumos gândit, frumos exprimat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s