Şicanarea, ironia, sarcasmul

Din marea familie a inteligenţei-răzbunare-refulare fac parte: şicanarea, ironia, sarcasmul. Sunt sigură că toţi le-am întâlnit la un moment dat.
Există multe definiţii pentru fiecare şi sunt câţiva dintre noi care efectiv nu suportă şicanele decât până la un anumit nivel, deşi ştiu să fie ironici subtil şi uneori chiar sarcastici până în măduva oaselor.
Când însă te naşti într-o familie în care toată lumea e sarcastică şi ironică tot timpul, doar nu o să ieşi tu bunătatea de pe lume!
Îmi plac ironiile fine, aluziile, pot să iau în râs defecte de-ale mele şi uneori sunt o brută faţă de ceilalţi, dar am şi eu limitele mele.
Trebuie să fii destul de inteligent să-ţi dai seama când poţi să-ţi permiţi să fii ironic sau sarcastic, sau să faci glume drăguţe, cât poate încasa celălalt şi să se şi amuze când e cazul.
Părerile sunt împărţite: sarcastici sunt oamenii inteligenţi care sunt fini observatori sau sunt oamenii refulaţi şi răzbunători care nu ştiu cum să te atace în alt mod.
Care e doza potrivită? Cât suporţi? Poţi să trăieşti cu un om care e sarcastic de fiecare dată când prinde ocazia, sau cu unul care nu prinde nici o ironie? Ţi se mişcă repede rotiţele sau mai trebuie unse din când în când cu bunădispoziţie?
Dacă eu aş fi blondă şi s-ar face mereu glume pe seama mea, sub formă de şicanări cred că nu aş suporta şi i-aş desfiinţa pe toţi idioţii din jurul meu.
Mulţumesc Domnului că sunt brunetă şi sarcastică cu măsură!

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Şicanarea, ironia, sarcasmul

  1. Pingback: Şicanarea, ironia, sarcasmul | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Stefania zice:

    E bine sa fii cumpatat in toate, pana si in sarcasm si ironii. Toate au o limita. Eu nu as putea trai cu cineva care sa fie mereu sarcastic, ironic si sicanitor, pentru ca toate astea nu-i dovedesc inteligenta, ci dovedesc nemultumirea lui, neimplinirea lui si nerecunostinta lui fata de tot ce-l inconjoara. Pur si simplu il ignor, pentru mine nici nu exista. Il ocolesc, pentru ca imi creeaza o stare de repulsie si sunt atat de multe lucruri frumoase in lumea aceasta, care sa ma bucure si sa-mi aduca implinirea si fericirea, incat pur si simplu refuz sa faca parte din perimetrul in care ma dezvolt si ma desfasor eu. Asta e… suntem diferiti, dar avem posibilitatea si libertatea de-a alege, unde, cu cine si langa cine ne traim scurta viata si dreptul de-a alege este o binecuvantare.

    O zi minunata iti doresc Bianca! 🙂

    • rusbianca zice:

      Eu sunt o persoana destul de sarcastica, dar cu prietenii buni sunt limitata in treaba asta, ca stiu cum suna…e drept, ironiile sunt dragute uneori , dar cu bun simt 🙂
      O seara placuta!

  3. Dan Olteanu zice:

    Incarcatura genetica e importanta, dar mediul si educatia pot face diferenta.
    Nu te mai lega de blonde. Si ele e Oameni :)).

  4. Marius Bota zice:

    Doamne, parca ne-am fi inteles sa scriem pe aceeasi tema!! Poate mai multi, poate reusim sa schimbam ceva in atitudine.

  5. si cand te gandesti ca am avut senzatia ca esti blonda

  6. Ciprian Bojan zice:

    Majoritatea glumelor de care râdeam și mai râd încă sunt autoironiile! 🙂

  7. SagittariuS zice:

    A dreacu’ naţie de scorpioancă! 😀

  8. sserbanro zice:

    Şicanarea, ironia, sarcasmul, sunt apanaje ale unui EGO exacerbat peste măsură. Inteligenţa, înseamnă cu totul altceva, aşa cum erudiţia, înseamnă a avea o memorie fenomenală, nicidecum inteligenţă… E o mare deosebire între a fi inteligent şi a fi un dispozitiv biologic de înregistrat, precum şi a fi violent şi grosolan în plan „intelectual”. Inteligenţa, înseamnă INTEGRARE, în vreme ce violenţa – şi şicanarea, ironia şi sarcasmul, sunt tot forme de violenţă! – sunt semne de primitivism abil disimulat în dosul unei raţiuni hipertrofiate. 😉

    • rusbianca zice:

      Da sunt tot forme de violenta, sunt de acord. Doar ca unele au iz de gluma, si nu vin rau intentionate.

      • sserbanro zice:

        Bianca, zi rodnică să ai! 🙂
        În contextul articolului, se citeşte „printre rânduri” că te referi la ele ca forme de violenţă. Eu văd în articolul tău mai curând o provocare la dezbatere pe tema unei astfel de violenţe, mai curând decât acceptarea ei ca „normalitate”. Şi desigur, mă refer la sensul comun al acceptării, cea raţională, pentru că altfel, avem o altă discuţie, care se referă la integrare. Simpla acceptare, e o formă de mimetism social… 😉
        Iar din articolele tale, răzbate orice afară de superficialitate şi convenţionalism. Mă înşel cumva? 😯

      • rusbianca zice:

        Salut! Nu te inseli deloc, ai ochit bine ce am vrut sa spun. Imi doream sa vad cum vad altii aceasta situatie si ca este doar o forma de violenta pasiva. Cat despre articolele mele, chiar sper sa nu denote superficialitate, chiar daca uneori doar arunc o tema in discutie si nu o dezbat pe toate partile.

  9. sserbanro zice:

    Există ceva pasiv oare? Violenţa, în cazul nostru, dar în sens larg, poate fi oprin Universul din drum, curgerea energiilor de pildă, printr-o atitudine pasivă? Există pasivitate?
    Nah, că mi-am găsit de lucru! Că tot aveam timp liber berechet! 😦
    …Şi ce dacă! 😉 O să îmi fac! Chiar îmi place cum merge discuţia aici!
    Îmi vine o idee creaţă!! (d’astea am avut mai mereu, că de aici şi etichetele de… mă rog…)
    Pe când http://www.biancarus.tv?
    Că mie mi-a plăcut „About”. Eu cred că poţi să faci asta şi cu mult succes! Ce zici?
    Vlogurile câştigă din ce în ce mai mult teren şi te-ar ajuta mult în ceea ce ţi-e drag! 🙂
    Domeniul îl poţi lua pe godaddy.com cu vreo 10 euro la pachet cu biancarus.info.
    Sigur, e o părere, dar cred că merită să te gândeşti la un home business pe domeniul tău şi chiar sunt convins că poţi face un job bun din asta! Lucrând de acasă, poţi să furnizezi multor televiziuni materiale, iar când ieşi la filmări, eşti liberă de orice presiuni. Şi dacă eşti Scorpie, sigur Libertatea, e una din valorile tale! (Monica e Scorpie şi ştiu! 🙂 Cred că asta ne ţine împreună, între altele…
    În fine, revin la idee: Există pasivitate? Adică, zic eu, poate fi oprită curgerea energiilor în vreun fel?

    • rusbianca zice:

      Ma gandisem la o varianta mai simpla la categoria Ask Me, sa-mi puna lumea intrebari si sa le raspund prin videolog, dar e mai complicat ca o pot face doar in week-end, si deocamdata mai lucrez si la alte proiecte pe langa job/ul care ma tine la birou pana seara . Am in derulare o carte si un scenariu de film de scurt metraj…dar ideea nu e rea. Colegul meu de facultate, Valentin Narcis Sturzu, a fost printre cei care si-au facut videolog acum cativa ani, si ii merge foarte bine. Are multe proiecte pe videoclipuri, ca asa s-a facut cunoscut.
      La mine asta ar fi proiect de viitor si nu unul foarte apropiat:)
      Dar o sa ma gandesc mai serios la treaba. Oricum o sa tin si partea cu scrisul pentru ca imi place. Sa vad cand am timp sa ma organizez in primavara asta.
      Multumesc mult de sugestie si informatii 🙂
      Cat despre pasivitate…e doar un alt mod de scurgere de energie parerea mea.

  10. sserbanro zice:

    PS: Domeniul e liber! 🙂 Am făcut clic pe link de curiozitate, nah, că asta mă caracterizează… Sunt o fire curioasă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s