Sofisticată

O persoană complicată, mereu în priză, care te surprinde prin lucrurile multe în care e implicată, prin gusturile rafinate şi mai ales prin cele pe care dă impresia că le face şi de fapt nu se întâmplă. Cam aşa văd eu o persoană sofisticată.
Nu este superficială dar poate să denote asta, este pentru mulţi din jur cu nasul pe sus şi caută să ascundă anumite lucruri pentru a părea misterioasă, când poate realitatea este extrem de simplă.
Încerci să o fixezi într-un canon, să îi ataşezi o etichetă şi este efectiv imposibil, pentru că omul sofisticat le are mai pe toate, sau cel puţin aşa credem noi despre el.
Deşi mulţi văd în sens negativ sofisticarea în genere, poate fi o îmbrăcăminte uşor de purtat într-un anumit gen de societate. Nu este nevoie să dai nici o explicaţie, poţi să te implici în diverse evenimente mondene, să păstrezi întotdeauna decenţa şi aspectul de persoană bună, dar care învârte multe.
Este apanajul persoanelor publice, a celor care-i imită şi a celor care vor să imite. Cât de bine o face fiecare?
Un om sofisticat nu trebuie şi nu are nevoie să fie înţeles pentru că nici nu-şi doreşte asta, merge doar pe o imagine. Mulţi cred că au priceput totul şi chiar ce se ascunde sub fiecare faptă şi vorbă, dar nu pot garanta că este adevărat niciodată. De ce? Pentru că sofisticatul nu îi va lămuri.
Par persoane intangibile, care sunt angrenate într-o viaţă complicată, tumultuoasă, uneori plină de artificialitate, dar mai presus de orice sunt admirate şi uneori chiar adulate. Devin modele pentru tinerii influenţabili, setează trenduri şi au o putere extraordinară, pe care o folosesc cel mai mult în interes propriu.
Preţioasă pentru unii, redundantă pentru alţii, sofisticata reuşeşte întotdeauna!

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Sofisticată

  1. Pingback: Sofisticată | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Ciprian Bojan zice:

    Nu știu dacă trebuie să definesc termenul de sofisticat/ă ca fiind un fel de eleganță complexă, izvorâtă mai degrabă din cunoaștere și înțelegere decât din caracter. Și totuși, îmi pare că o persoană sofisticată se limitează pe sine, își impune limite, fiindcă sofisticații sunt întotdeauna ”politically correct” prin excelență și nu-i văd neapărat niște progresiști, mai degrabă sunt apărătorii unor valori tradiționale.

  3. Pingback: Luneam recomandam blogguri (5) « Once a student, always a student! – CEL MAI MINUNAT BLOG!

  4. mda…. e sofisticata ma! :))

  5. mayaelle zice:

    si a fii sofisticat denota inteligenta. nu e usor sa fii sofisticat cu bun gust. un om sofisticat va fii mereu un om complex, iar un om complex e mereu interesant si niciodata plictisitor. a fii sofisticat nu e doar o imagine, ci e si un gen de gandire.

    • rusbianca zice:

      Depinde de persoana daca e doar imagine sau si gandire, oricum din afara se vede doar imaginea, pentru ca nu stii cum e cu adevarat omul respectiv, e prea sofisticat ca sa-ti dai seama. Dar cred ca trebuie sa fie destul de inteligent sa arate complex. 😉

      • mayaelle zice:

        pai eu ma refer la omul sofisticat si in imagine si in gandire, acela este intradevar complex si care apeleaza la inteligenta. in rest omul asa zis sofisticat doar in imagine e doar o copie si atat. si da, imaginea este prima care se vede, abia dupa ce incepi sa discuti cu omul poti observa cum gandeste 🙂

      • rusbianca zice:

        Oamenii de genul asta sofisticati si in imagine si in gandire, astia imi plac, pentru ca nu te plictisesti niciodata cu ei 🙂 In plus poti invata de la ei 🙂

      • mayaelle zice:

        asta spuneam si eu. acestia sunt oamenii interesanti 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s