Mirare

Există lucruri pe lumea asta care ne iau prin surprindere, ne miră prin frumuseţea sau urâţenia lor.
În schimb, după câţiva ani buni în care ai trecut prin foarte multe, ai impresia că le-ai văzut pe toate şi absolut nimic nu te mai poate mişca să zici: Wow!
Pe mine mă surprind lucrurile bune, când văd că în sfârşit se întâmplă ceva pozitiv.
Nu este atitudinea unui pesimist, ci poate a unui om care a trecut printr-un anumit gen de experienţe.
Teoretic în momentul în care îţi este dat pe tavă acelaşi fel de mâncare, dacă primeşte altceva dintr-o dată, este clar că rămâi impresionat şi preferi noutatea.
De ce ne aşteptăm să meargă totul prost, să vedem cât mai multe răutăţi şi poate din greşeală să vedem şi ceva bun?
Uităm pe zi ce trece să ne bucurăm de ce avem, oricât de clişeistic ar suna asta, este adevărat.
Cum să te simţi împlinit şi fericit printre atâţia oameni bolnavi de singurătate care ţintesc tot mai sus zilnic şi care nu reuşesc să dea suficient de la ei?
Dacă ţi-ai găsit bucăţica ta de bucurie te gândeşti că poate nu va ţine prea mult, totul din cauza faptului că trăim în nişte vremuri gri, prea gri.
Mă mir de mine mereu când reuşesc să fac mai mult decât mi-am propus, mă mir dacă cineva îmi spune ceva de bine şi nu mă aşteptam la asta şi mă mir când sunt luată prin surprindere de cei din jur şi nu le-am cerut nimic.
Mirarea se uită la mine şi nu pricepe nimic… eu privesc într-o oglindă unde se văd toţi oamenii din lume şi o izolare imensă.