Pierdut in spatiu

Ce căutăm? Toată ziua, toată noaptea în vise?
Alergăm zilnic peste tot, să facem cât mai repede totul. Să ne împlinim, să ne facem case şi copii şi job-uri perfecte care îţi răpesc şi mai multă energie şi timp.
Pe cine căutăm? Dragostea, un om care să ne facă fericiţi pentru că altfel nu ne simţim bine?
Sau doar să ne meargă totul bine?
De ce bătrânii nu aleargă? S-au plictisit, au obosit, s-au obişnuit?
De ce copiii aleargă toată ziua doar pentru a se juca? Pentru că ăsta este job-ul lor, nu au altceva de făcut.
Dar noi? Noi putem face de toate.
De ce avem impresia că toate trebuie să vină din afară şi de la alţii, nu de la noi?
Totul este în interior, ceea ce vedem sunt lucrurile şi persoanele cu care interacţionăm să împărţim ce avem deja!
Şi atunci de ce ne încăpăţânam?
Pentru că ştim asta, pentru că nu o recunoaştem, pentru că nu o credem? Pentru că am fost învăţaţi altfel? Pentru că nu avem suficientă încredere în noi? Pentru că am devenit dependenţi de alţii?
Întotdeauna vom fi exact unde trebuie şi cu cine trebuie.
Dacă nu pricepem asta şi nu profităm de faptul ăsta, o să alergăm de nebuni toată viaţa să realizăm lucruri. De multe ori nu o să găsim nimic.
Suntem singuri? Suntem autosuficienţi? În teorie da, în practică, trăim laolaltă ca să ne bucurăm şi mai mult de ceea ce suntem.
Aleargă mai degrabă pentru senzaţia de călătorie şi pentru oamenii pe care o să-i atragi lângă tine, dar nu pentru că fără de asta nu poţi trăi şi este o datorie de viaţă!

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Pierdut in spatiu

  1. Pingback: Pierdut in spatiu | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Ciprian Bojan zice:

    E bine sa mai stii ca esti pierdut pe undeva prin spatiu… Da’ daca nici unde te-ai pierdut nu mai stii??? 😆

  3. Pingback: colţul românesc – 20 « Colţu' cu muzică

  4. sserbanro zice:

    Am început să mă pierd în spaţiu, de la 8 ani jumate. De atunci, saqr din Univers în Univers. La început, inconştient. Pe urmă, semi-conştient. Mă strădui să devin conştient. CÂT MAI CONŞTIENT!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s