Invincibilii

Intouchables este un film pe cât de simplu pe atât de emoţionant, potrivit pentru oamenii care nu mai cred în minunea prieteniei.
O producţie care reuşeşte să impresioneze nu doar prin jocul actoricesc, dar şi prin drama personajelor care de multe ori este luată în râs pentru a putea fi mai digerabilă.
Olivier Nakache şi Eric Toledano ne aduc pe ecrane un scenariu scris după fapte reale, despre un bărbat la vârstă a doua, Philippe (Francois Cluzet), care în urma unui accident cu parapanta rămâne paralizat de la gât în jos.
În viaţa acestuia intră Driss (Omar Sy), un tânăr certat cu legea care reuşeşte să supravieţuiască în mediul sărac de la periferia Parisului şi care ajunge asistentul lui Philippe.
Un dialog realist, care te face să simpatizezi cu fiecare personaj în parte, actori extraordinari care îşi dau concursul, poveşti emoţionante de viaţă condimentate cu mult umor de calitate şi senzaţia că viaţa, oricât de grea ar fi, este frumoasă dacă ştii cum s-o vezi, fac ca acest film să te lase cu gura căscată şi cu o senzaţie de împlinire şi bucurie pe chip când ieşi din sala de cinematograf.
Invincibilitatea vine din prietenia frumoasă care se stabileşte între Philippe, un om care este înconjurat de oameni care îl ajută zi de zi, dar lipsit de afecţiunea pe care merită s-o primească. Singura lui consolare după moartea soţiei este o relaţie epistolară cu o tânără pe care nu a văzut-o niciodată.
Driss este cel care reuşeşte cu bună lui dispoziţie şi optimismul care răzbate printre orice greutate, să întoarcă situaţia spre partea ei mai frumoasă, chiar dacă te gândeşti că aşa ceva nu poate exista la un om paralizat şi că limitele sunt bine definite.
Intouchables a fost nominalizat la 10 premii Cesar (Oscar-ul francez), reuşeşte să ia un premiu pentru cel mai bun actor (Omar Sy) şi încă două premii la Tokyo International Film Festival (pentru actorii principali şi cel mai bun film). Este şi al treilea cel mai văzut film din toată istoria cinematografiei franceze.
Dincolo de ecran este povestea reală a celor doi oameni şi a prieteniei care învinge orice.

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Film și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Invincibilii

  1. laurameleaca zice:

    Super film! Chiar ma intrebam cand o sa scrii despre el…

  2. Pingback: Invincibilii | rusbianca | BunDeCitit.ro

  3. laurameleaca zice:

    Stiam c-o sa-ti placa! 🙂 Ma bucur tare mult ca ai scris despre el!

  4. Iosif zice:

    L-am vazut recent, intr-adevar, foarte bun film! Il recomand!

  5. Da, confirm, foarte bun film. El e dovada suprema ca frantuzii stiu sa faca si altceva in afara de comedii si filme politiste(uneori combinatii intre cele 2 genuri).

    Merita vazut 🙂

  6. Stefania zice:

    Iti multumesc, pentru recenzie si pentru recomandare, Bianca, am sa incerc sa-l vizionez si eu. Tu intotdeauna recomanzi filme foarte bune!
    O zi minunat iti doresc, Bianca! 🙂

  7. Călin zice:

    uite cum m-ai facut curios. multumesc de recomandare!

  8. delicii zice:

    Wow….abia astept sa vad filmul , mi se pare genial…bine vorbesc din recenziile citite…o zi buna Bianca

  9. aurassh zice:

    Filmul a fost o surpriza deosebit de placuta (si ma bucur ca sunt mai multi care cred asta), as dori sa fac doar o mica nota asupra a ceea ce ai zis despre Philippe, el nu de afectiune ducea lipsa ci avea nevoie de normalitate ca de aer, iar Driss ii ofera chestia asta, se comporta cu el de ca si cum ar fi un om normal, fara disabilitati. De altfel cred (neavizat) ca merita distins cu Oscar.

    • rusbianca zice:

      Salut!
      Starui ca pe langa normalitatea pe care doar Driss stia sa i-o ofere, si fara mila, pe care toti i-o ofereau, avea nevoie si de afectiune. Sper ca in realitate s-a si intamplat pentru omul care a inspirat personajul 🙂

      • aurassh zice:

        E drept că l-am vizionat o singură dată și asta e impresia ce mi-a rămas atunci imediat după… posibil să fie ca tine, jur că-l voi revedea! 😉 (măcar să mă „lupt” cu argumentele alături 😛 )

      • rusbianca zice:

        Pai este o impresie buna, treaba cu normalitatea, care este si exprimata la un moment dat in film , cand Philipe ii spune unui prieten ca nu vrea mila si Driss fix asta ii ofera…dar atunci de ce ar cauta si prietenia lui si pe urma pe femeia care sa-l insoteasca in demersul lui 🙂
        Nici macar fiica lui adoptiva nu este apropiata de el. Ulterior cand Driss pleaca de la el, Philipe decade nu doar fizic dar si emotional.
        Oricum, este o parere personala, prin urmare poti s-o combati cu alte argumente 🙂

      • aurassh zice:

        Apăi ce pubertară e apropiată de părinți (chiar și de unii normali), iar ceilalți îl respectau, îl menajau căci el era „șeful”…mda, de fapt ai dreptate. 😉

  10. Pingback: The Avengers

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s