Mă adaptez

De ce rezistăm alături de ceilalţi? Pentru că suntem brontozauri şi doar un cataclism ne-ar putea extermina sau pentru că suntem atât de puternici în visarea noastră de cucerire a vieţii încât rămânem cu orice preţ cu picioarele înfipte în pământ?
Este important să te adaptezi situaţiei şi oamenilor, timpului în care trăieşti, să îmbrăţişezi schimbările fără a lăsa din personalitatea ta, pentru că altfel nu faci nici un pas.
Încăpăţânarea te ajută în momentul în care eşti destul de cuceritor să-i convingi pe ceilalţi să ţi se adapteze şi să ignore celelalte propuneri.
Atât, în rest mai bine te lepezi de ea, că altfel baţi apa în piuă!
De ce suntem obsedaţi să ne întoarcem timp, crezând că atunci era mai bine, sau şi mai senzaţional, să zburăm în viitor, unde credem că totul va fi excelent şi putem profita de anumite informaţii să grăbim procesul prezentului?
Fă din situaţia pe care o ai tot ce poţi, stoarce-o de orice îţi poate oferi şi nu mai visa la cai verzi pe pereţi!
Ţine cont, cu cât înveţi asta mai repede cu atât ajungi mai repede unde trebuie.
Ai tot timpul din lume să îţi provoci imaginaţia la o bătălie cu realitate să vezi cine învinge când stai tolănit în pat şi te gândeşti ce ai face cu banii câştigaţi la loto, sau cum ar fi dacă ai fi altcineva, în altă viaţă, în altă ţară şi toată lumea ar sta la picioarele tale zicând: Porunceşte stăpâne!
Bună dimineaţa!

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Mă adaptez

  1. Pingback: Mă adaptez | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Mirela zice:

    Adaptarea si …competitia!
    Buna dimineata!! 🙂

  3. Mela zice:

    Vezi ca a te adapta poate fi la un pas de nebunie, faptul ca te adaptezi prea usor, de prea multe ori poate crea confunzie, deci nu e neaparat ceva bun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s