Vânătorii de capete

Un thriller norvegian inedit apărut pe ecranele româneşti şi care merită văzut mai mult decât clasicul film american de acţiune.
Regizorul Morten Tyldum, după obţinerea unor premii la festivaluri internaţionale la Karlovy Vary, Bratislava, Sofia, Varşovia şi în Norvegia, vine cu un film de acţiune, Vânătorii de capete (Headhunters sau în norvegiană: Hodejegerne).
Scenariul aparent hollywoodian, depăşeşte cu mult imaginaţia noastră, iar soluţia deznodământului, deşi fericită, vine după un război între acţiunea clasică, picanterii europene, nebunia insolitului, din care nu iese victorioasă decât naturaleţea limbajului filmic de finalizare a unui proces.
Roger este un headhunter din Norvegia, foarte bun în meseria asta, complexat că are doar 1,68 şi încearcă să compenseze prin căsătoria cu o superbă femeie blondă, proprietară a unei galerii de artă şi prin viaţa în stil mare: vilă, maşină scumpă, bijuterii, extravaganţe pe care nu şi le poate permite.
Soluţia lui este furtul unor opere de artă.
La răsărit apare marea şansă: la un vernisaj al soţiei apare un misterios domn, Clas Greve, interesat de un post de CEO la compania Pathfinder, pentru care recrutează Roger. Deliciul este dat de faptul că Clas are o pictură extrem de scumpă, de Rubens, lăsată moştenire de către bunica lui.
Aventura începe!
Nenorocirile prin care Roger trece să obţină tabloul, crime, alergătură multă, imagini de film mai mult decât interesante, cresc suspansul în fiecare minut.
Deşi filmul începe cu nişte cadre reci, monocromatice, atent selecţionate, o atmosferă albă norvegiană, unde totul pare perfect, toţi sunt blonzi şi lumea se învârte în jurul banilor şi purităţii aparente, continuarea ne surprinde cu violenţă, rahaturi, răzbunări şi absolut orice este necesar ca personajul principal să înţeleagă preţul banilor dar mai ales preţul fericirii.
Se vede că este o ecranizare, după o nuvelă scandinavă scrisă de un scriitor foarte apreciat Jo Nesbo, prin modul cum naraţiunea creşte treptat până explodează şi forţează spectatorul să înţeleagă nenorocirea personajului.
Îi putem urmări pe Aksel Hennie, care face un rol nemaipomenit, un adevărat erou, pe superbul Nikolaj Coster-Waldau (vestitul Jamie Lannister din Urzeala tronurilor) şi pe frumoasa Synnove Macody Lund.
Lăsaţi-vă impresionaţi de un scenariu formidabil, atent pus pe film şi cu o interpretare de zile mari.

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Film și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Vânătorii de capete

  1. Pingback: Vânătorii de capete | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Kadia zice:

    N-am stiut de el, multumesc! Imi place foarte mult cum scrie Jo Nesbo 😉

  3. Tereu zice:

    Mi-a starnit curiozitatea articolul tau, acum chiar vreau sa vad filmul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s