Codul Morse

Dacă te însoţeşti cu o persoană căreia îi este bine şi se simte împlinită nu are cum să nu te molipsească.
Nu ai cum să fii bolnav de supărare că tu nu ai ce el are şi să-l repudiezi la Roma!
Este mult mai capabil să dea fără să ceară şi să te lase să-i vorbeşti, prin orice mijloace, despre tine.
Aparenţa faptului că aude tot este o iluzie evident, dar simte că zâmbeşti chiar şi atunci când nu o faci.
Mi-ar fi plăcut să fi inventat un cod morse personalizat, să putem lăsa cuvintele deoparte şi să ne atingem uşor cu degetele până înţelegem nu doar mesajul prezent ci şi orice manifestare a sufletului.
O să-mi pun ochelarii de soare şi te las să mă strângi de mână în timp ce eu mă uit la drum înainte ca să pot vedea cât de mult ni se deschide calea.
E o stare plăcută de amorţeală în care simţi că poţi zbura până la mare fără să fii conştientă de timp şi nu simţi decât degetele care îţi comunică lucruri frumoase.
E ca şi cum ai primi o doză enormă de morfină şi adrenalină în acelaşi timp, eşti aproape leşinat de bucurie dar simţi că eşti în stare să faci orice pe lumea asta.
Mă întreb de ce nu există mai mulţi oameni fericiţi care să dea şi celorlalţi semnale de bunăstare şi mai ales când o să mă simt atât de bine încât să pot oferi tuturor încrederea pe care au pierdut-o în spatele roţilor?