Lucrare de control

Nu poţi să mă laşi dacă nu m-ai avut vreodată. Chiar dacă îmi torn o cisternă de apă rece pe cap nu mă pot trezi la realitate.
Mi se pare că oricâte întrebări îţi pun, tu refuzi să răspunzi doar pentru că eu ştiu ce o să spui.

Şi da, trebuie să-ţi dau un examen, pentru că eu vreau să trec în altă clasă şi nu pot să mai rămân lângă tine.
Deşi mereu am fost premiantă, de data asta nu m-ar deranja să ajung corigentă, dar să fiu sigură că într-un final am trecut cu bine toate astea.
Colegi de bancă pe viaţă, care nu pot absolvi pentru că nu reuşesc sau nu îşi doresc să ajungă la final.
Este infinit mai uşor şi mai bine pentru minte şi suflet să rămâi un copil care învaţă în fiecare zi ceva şi avansezi încet, fără să îţi smulgi gândurile de împreună.
Dacă m-ai avut vreodată, trebuia să mă fi gândit că cineva o să plece.
Dar când tu răspundeai la toate întrebările aşa cum mă aşteptam, nu aveam de unde să cunosc un viitor pe care nu mi-l închipuiam şi nu mi-l doream.
Şi de ce stau eu acum să te testez când tu nu eşti în stare să recunoşti nimic, nici măcar faţă de tine?
Mi-aş corecta toate examenele pe care le-am dat vreodată cu viaţa pentru că vreau să cred în progres şi că nu am rămas în clasa I.
Ţi-am lăsat un măr în bancă…

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Lucrare de control

  1. Pingback: Lucrare de control | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Tare de tot,…comentariul!!!! Ce-as mai putea spune….?! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s