Aş da orice

O pereche de pantofi de tango, un aparat foto, chirie, un cadou de nuntă… cheltuim pentru că trebuie şi pentru că ne place.
Pe ce dăm banii cel mai mult? Pe necesităţi fără de care nu putem trăi.
Aş da orice să mi se întâmple anumite lucruri… o maximă celebră
Cât ai fi dispus în realitate să acorzi pentru a reuşi la un examen, să te căsătoreşti cu persoana potrivită, să iei un job, să-ţi iasă proiectul, să câştigi la un festival, să scapi de cineva sau de o problemă?
Cât costă să-ţi anulezi tot negativismul şi să ai forţa să nu mai plăteşti pentru nimic, doar pentru că îţi face plăcere?
Bani, cărţi de credit, bănci, facturi, taxe, impozite… ai impresia că vor veni cu tine în mormânt şi că sunt unicele supravieţuitoare după un cataclism mondial!
Nu mai descoperim nici o comoară de pe insulă, câştigurile la loto le pierdem prea repede şi muncim suficient de mult cât să trăim pentru două vieţi, deşi financiar abia ne ajunge de una.
Ne comparăm cu patrupedele preferate, câini şi pisici, care stau toată ziua şi nu trebuie să facă nimic şi le iubim şi le facem pe plac doar pentru că stau lângă noi.
Nu există soluţii pentru problemele pe care ţi le faci care să nu aducă alte probleme.
Pe ce te-ai vinde să poţi sta toată viaţa?
Ştii să negociezi cât valorezi?
Care este singurul lucru din lume pentru care ai da orice şi te-ar face fericit?

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Aş da orice

  1. Pingback: Aş da orice | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. MuTuLiCa zice:

    Sa am o familie implinita 🙂 frumoasa melodia 🙂 zi faina sa ai 🙂

  3. addicted zice:

    Iubirea – fata / din partea familiei, a iubitului, a prietenilor, a soarelui, a frumosului si chiar a uratului.

  4. Ciprian Bojan zice:

    Dar dacă eu aș fi dispus să dau TOTUL, nu doar orice, crezi că aș avea dreptul să fiu atât de egoist să cred că acel ceva mi se cuvine?
    Doar că în cazul meu e vorba de cineva nu de ceva… :):oops:

  5. Ducessa zice:

    Melodia chiar ca e frumoasa, imi pare tare rau pentru situatia ei,m-ai intristat putin amintindu-mi de ea:(.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s