Cu tine în jurul lumii

De fiecare dată când mă uit la tine, simt că sunt acasă şi nu mai am nevoie de nimic.
Tu ai grijă de tot ce am nevoie, chiar şi de vise şi mă pot odihni ştiind că îmi acorzi spaţiu şi oportunitatea să fac ce îmi doresc în viaţă.

Şi de fiecare dacă când mă împotmolesc mă ridici, mă speli şi mă împingi mai în faţă.
Nu înceta să te preocupi pentru mine, nici când nu o să mai fiu interesată de tine aşa cum am fost vreodată.

Cred că prietenia nu ar trebui numărata în ani ci în toate realizările care vin fără să te aştepţi datorită ei.

Fiecare gând mi-l îndrept spre meleagurile pe care le cutreieri.
Tu eşti pregătit dintotdeauna să trăieşti şi îmi place că îmi dai mâna să mergem împreună înainte, deşi pe drumuri diferite.

Eşti ascultător şi poate că respecţi prea mult ceea ce gândesc.
Dar ai habar ce simt sau o ignori cu bună intenţie?
Mi-ar fi plăcut să iţi păstrezi candoarea cu mine, nu o detaşare firească, inevitabilă, pe care ţi-am cerut-o să pot vedea lucrurile mai clar.

Un patron al artei comunicării şi a reuşitei, care mă subvenţionează la fiecare expoziţie cu care mă prezint în faţa celorlalţi, indiferent de natura ei.

Ceea ce facem este public dar nimeni nu pricepe logica noastră. Uneori mă zăpăceşti pentru că nu pot să-ţi ating sufletul, dar mă strădui să menţin firescul.

De câte paşapoarte mai ai nevoie să te simţi şi tu acasă când te uiţi la mine?

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cu tine în jurul lumii

  1. Pingback: Cu tine în jurul lumii | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Ciprian Bojan zice:

    Hmmm, ce frumos descrii: El e un Univers, e un tot, chiar imperfect dar suficient pentru tine! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s