Nu mai ai voie!

Nu mai ai voie! Ştiu că-ţi place să-ţi spună cineva ce să faci, mai ales când este pentru binele tău.
Aşa încât prefă-te în continuare şi protestează vehement în timp ce zâmbeşti în colţul gurii, mulţumit că ai găsit pe cineva care se gândeşte la tine.
Nu mai ai voie să mănânci gras, să fumezi, să vorbeşti cu gura plină, să te enervezi subit din motive stupide.
Cât de mult tragi de tine să fii aşa ştiind că toate astea îţi fac bine?
Ai pierdut motivaţia şi oricât scormoneşti sub pernă dimineaţa nu reuşeşti s-o găseşti.
Cu toate acestea dacă îţi spun nu mai ai voie, te uiţi la mine ca un copil pierdut pe stradă şi încuviinţezi.
Îţi ceri voie din când în când să mai faci prostii, iar eu sunt îngăduitoare. Îţi acord un fel de răsplata şi tu aprobi fericit pentru că ştii că meriţi după o zi de muncă silnică la număratul secundelor şi a poftelor.

Priveşte partea bună a lucrurilor. Tu poţi să renunţi la nocivitate într-o clipită şi nu ar fi prima oară când reuşeşti, dar oarecum îţi vine mai uşor când cineva te susţine şi simţi că efortul, deşi nu este împărţit, este apreciat.

Nu am dreptul să-ţi cer sau să-ţi interzic nimic şi nici nu o fac dacă nu-mi îngădui.
Ai început să te lauzi cât de mult rezişti fără ajutorul meu şi deocamdată nu te furişezi să mă trădezi.

Mă plec voinţei tale deşi nu o suport.
Îmi permit să-mi spun părerea pentru că îmi pasă!