Sprijinitorii de pereţi

Prietenii ştiu întotdeauna să te decupeze de pe orice perete pe care-l sprijini din cauza lipsei pe care o simţi şi indiferent de momentul zilei sunt acolo pentru tine să înlocuiască acel perete.

Mă gândesc la cât de mult ne consumăm şi ne abţinem. Am îmbuteliat nervii cu un capac ermetic şi luăm borcanul, îl digerăm încet iarna pe post de conservă, în loc să îl servim celor care au fost responsabili.

Nimic nu se compară cu o baie de cafea dimineaţa, când te trezeşti şi începi să înjuri mai ceva ca un birjar, o adevărată terapie, pentru că altfel simţi că explodezi dracului şi cineva merită bătut serios. Lăsând la o parte politeţea, bună creştere şi optimismul rezolvării unor probleme, unele lucruri merită luate de coarne şi transformate în mieluşei pe când ai terminat cu ele.

Cât poate să ducă creierul nostru, să accepte fără să răbufnească? Ne stricăm pe dinăuntru pentru nişte oameni care nu merită şi o facem în speranţa că este ceva trecător şi este o lecţie de viaţă pe care trebuie neapărat s-o învăţăm. Uneori ajungem la capătul puterilor şi ne odihnim ca o stafie de orice perete prindem, în picioare, aşteptând să vină acel prieten care, nu ştim cum, are puterea necesară să ne ţină până ne revenim.

De ce există atâţia pereţi în lumea asta şi atât de puţini prieteni?
Poate este vorba de noi, nu ştim să-i păstrăm şi să-i luăm aşa cum vin, imperfecţi dar frumoşi, calzi.
Cine mi-a furat liniştea îl rog să mi-o dea înapoi, până nu mă enervez şi îl lipesc de toţi pereţii, ca pe o muscă!