Scufiţa Roşie

bianca

Într-o zi de iarnă minunată, ningea ca-n poveşti şi Scufiţa Roşie a pornit la drum. Nu ştia că avea să fie ultima ei zi. Mergea încet prin pădure, râzând şi cântând, bucurându-se de viaţă şi de faptul că ajungea acolo unde trebuie.

Nu observă că frunzele se mişcau ciudat. Până şi crengile copacilor erau strâmbe. Dar cine bagă în seamă ce se întâmplă în jur când visezi la bine?

Un om frumos şi deştept, îmbrăcat într-o haină groasă, sură, se ivi şi se oferi s-o păzească până la casa bunicii ei.
Ea îi acceptă compania, nu pentru că ar fi avut nevoie sau i-ar fi fost teamă de ceva, dar totul este mai frumos când împarţi cu cineva. Se obişnui cu el şi începu să-i placă de vorbă lui mieroasă atât de mult încât îl invită acasă.

Bucuros de această victorie, omul cel frumos şi deştept intră triumfător în casă şi nu mai aşteptă ca în poveste, ci le înhăţă pe cele două şi le înfricoşă că aceasta avea să fie ultima lor zi. Şi nu, nu era nici un vânător prin preajmă.

Scufiţa curajoasă, scăpă din strânsoarea lui, îşi dădu jos haina cea roşie şi scoţând o sabie lungă în formă de limbă, începu să se bată. Omul nu rezistă prea mult, pentru că nu se aştepta la aşa ceva. Îi căzuse şi haina groasă şi sură, îşi pierdu şi vorba mieroasă şi imploră să-i fie cruţată viaţa. Omul a fost aruncat pe uşă afară în frig, forţat să îşi găsească alt client şi alt timp.

Nimeni nu îndrăznea să-i facă rău Scufiţei Roşii şi acum au aflat de ce. Arma ei era limba ascuţită!
Aşa a scăpat fetiţa şi bunica ei de sfârşitul lumii.

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Scufiţa Roşie

  1. Pingback: Scufiţa Roşie | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Ciprian Bojan zice:

    Da, da, un happy-end foarte feminist! 😆 🙂

  3. qatalin zice:

    Superb! N-aş vrea să fiu ‘lupul’ pedepsit cu şfichiuirea limbii ascuţite 😉 …care de fapt este principala armă a tuturor scufiţelor.

    P.S.: Îţi stă foarte bine în roşu+colanţi. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s