Şi atunci, ce-i de făcut?

oglinda

Mă rog să ajung la starea aceea de împăcare cu mine şi cu cei din jur suficient de repede, să nu fiu nevoită să accept pe cineva lângă mine doar pentru a nu muri singură. Sunt femeie şi sunt făcută din carne împotriva voinţei mele.

Şi dacă eu ajung într-o bună zi să-mi fie bine aşa, singură, fără nimeni, ce rol mai ai tu sau oricine în viaţa asta?
Din păcate singura supravieţuitoare în lupta asta este obsesia, care se alimentează singură, pentru că iubirea necesită prea multă grijă şi ca să o poţi hrăni o viaţă întreagă de om, ai nevoie să treci peste tine şi orice hibă a caracterului tău, iar noi suntem cele mai labile şi schimbătoare fiinţe care au existat vreodată.

Avem o singură constantă: firea şi chiar atunci când nu ne place şi vrem cu tot dinadinsul să ne-o modificăm, ne prinde din urmă şi muşcă din noi cu tărie şi iar ne abandonăm în comoditatea sinelui.

Am înţeles poate prea devreme, când deja eram împăcată cu rolul meu în viaţă, că ceva îmi va lipsi mereu şi fără acel ceva, indiferent cât de mult aş iubi sau aş fi iubită, eu nu însemn nimic pentru mine: să ofer lumii şi inclusiv mie toate înzestrările care au fost depuse în mine pentru că nu sunt ale mele şi mă lupt în van să le ţin ascunse.

Şi pe urmă te-am găsit pe tine, care printr-o minune ai reuşit cu o cheie magică să deschizi seiful care mă face să creez. Dar ai făcut ceva şi mai frumos. M-ai adaptat lumii şi societăţii şi în acelaşi timp mi-ai dat libertatea să fiu.
Cât a ţinut aranjamentul ăsta? O secundă? Aşa îmi pare pentru că tu ai revenit la firea ta şi eu, pierzând sprijinul tău am început să bâjbâi.

Să-ţi găsesc un înlocuitor? Am încercat, este dificil. Să-mi alimentez obsesia împăcării cu tine? Pierdere de vreme şi de energie. Acestea nu sunt soluţii viabile.
Aşa încât am găsit pe altcineva capabil să mă readucă acolo unde îmi doresc, dar de data asta fără adaptări sau convenţii.

Cât o să ţină, de fapt cât o să reziste şi el să mă adape? Suficient să mă descurc singură?
Şi dacă nici el nu este îndeajuns şi nimeni altcineva?
Mă înspăimântă ideea că nu voi putea să spun tot ce am de spus celorlalţi. Dar mai ales, că voi refuza iubirea pentru că nu mă poate împăca cu soarta.

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Şi atunci, ce-i de făcut?

  1. Pingback: Şi atunci, ce-i de făcut? | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. David Mitran zice:

    Deep, so deep! Sper că am înțeles bine.
    În povestea scorpionului și a broaștei, în mod sigur ai fi scorpionul. E în firea ta și a multor altora să își dorească ceea ce nu pot avea, precum un vis ce la un moment dat ar deveni un miraj întruchipat în realitatea.
    Stop searching, just get what you need! Is that simple.

  3. kriozenit zice:

    Ține prietenii aproape, și nu ai să fii niciodată singură … Dacă mai vrei, citește acolo…

  4. qatalin zice:

    Eu unul cred ca e de preferat singuratatea, decat parteneriate de conjunctura sau frica de iubire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s