Asta vă place?

Sunt prea deşteaptă… să tac din gură şi nu am nevoie să iau o pauză de la tine doar pentru că alţii nu înţeleg cine sunt şi le plac doar anumite lucruri la mine.
Fac suficiente compromisuri să vă suport pe toţi în jurul meu fără să vă scot ochii că mâncaţi cu zgomot, că sunteţi îngrozitor de dezorganizaţi, că nu aveţi ţeluri în viaţă şi vă opriţi din vise, că nu sunteţi consecvenţi, că iubiţi în mod mediocru.

Dar nu vă arunc ăsta în faţă şi vă accept, ca prieteni şi ca iubiţi, cu fricile voastre şi insuportabilităţile mele. Şi DA, vă tolerez pentru că asta am ales. Altfel ar trebui să mă înconjor de 2-3 oameni cu care mă înţeleg şi restul să ce…? Să dispară? Să se conformeze? Să-şi facă alţi prieteni?

Dar nu trăim într-o societate? Nu trăim împreună? Nu suntem pustnici, avem nevoie de contact uman şi socializarea nu înseamnă să pleci capul ci să-i accepţi părţile negative ale unui om, nu pentru că tu poate nu le ai, dar pentru că trebuie să fii mai bun în viaţă. Şi dacă nu te ambiţionezi să înţelegi natura umană, eşti un nimeni!
Du-te în pustiu şi trăieşte cu cămilele şi hienele!

Vreţi doar soare şi idei de bine, păreri optimiste, să vă inspir să visaţi, să creaţi, să fiţi mai buni, mai frumoşi şi să vă simţiţi mai deştepţi.
Dar cel mai mult vreţi să vă înţeleg! Să scriu aşa cum simţiţi voi pentru că aşa nu vă mai simţiţi singuri şi ceva în sfârşit ne uneşte!

Ei nu, nu am să fac asta! Scriu ce simt, frumos sau adânc, întunecat, sunt gândurile mele şi ele pot crea monştri sau să-i facă pe ceilalţi fericiţi.
Nu vă mironosiţi şi luaţi oamenii aşa cum sunt. Admiraţi-i pentru că sunt pregătiţi să vi se destăinuie şi când nu vă plac încercaţi să vedeţi de ce.
Nu vă forţează nimeni să staţi în faţa mea.

Poate am fost nedreaptă pentru câţiva dintre voi sau poate mi-am vărsat gândurile prea abrupt să fie înghiţite.
Vă rog să-i mulţumiţi celui care a reuşit să mă trezească la viaţă.
P.S. Nu scriu despre el, scriu despre mine cu reflexii pornite de la toţi din jurul meu, dar încurajată de el.
Mulţumesc.