Eşti prost sau te prefaci?

bianca rus cu spatele

Unii gândesc cu creierul şi gândirea altora pentru că este mai simplu şi sună extrem de frumos.

Vă bag cuvintele şi ideile pe gât, să le rumegaţi, ca pe o pastilă care trebuie să te salveze şi-ţi mai dă o singură oră de trăit şi nu te poţi abţine să n-o iei!

Oameni buni, dragi, scumpi, frumoşi, proşti, urâţi, oricum sunteţi, gândiţi mai, gândiţi! Chiar dacă gândiţi prost, nu vă opriţi, nu puteţi fi proşti până muriţi! Cineva mai stricat de viaţă (să nu folosesc alt cuvânt) o să îşi rupă 10 minute din viaţa să vă dea cu un ciocan în cap după care să vă explice cum stă treaba.

Omul nu pleacă de pe acest pământ fără să fie înştiinţat de tot ce are nevoie să evolueze. Nu mai locuim în peşteri, ne bucurăm mulţi dintre noi de pace, nu suntem forţaţi să ne salvăm vieţile cu baioneta în mână.

Ne călcăm principiul ăla stupid că eu nu fac aşa ceva. Ia mai rumegă puţină iarbă şi treci mai departe, tot ciocolată ajungi!

Vrei nu vrei o singură treabă rămâne dreaptă: simţi, chiar şi atunci când nu te gândeşti la nimic. Simţi aerul pe care-l respiri, simţi că îţi place sau nu, că ai organe şi sânge, ca peste o secundă nu vei mai fi vreodată la fel, că poţi iubi sau omorî pe cineva, că poţi face, că trăieşti. Până şi în vis simţi!

Şi dacă eşti un specimen atât de special încât îţi este prea greu să gândeşti mult, că doare al dracului să afli unele lucruri în viaţă şi odată ce le ştii, le şi simţi, fă-ţi pomană cu restul lumii şi măcar nu-i mai freca la cap cu inepţiile tale. Lasă-i să aleagă singuri pe cine să tragă de neuroni şi de suflet!

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Eşti prost sau te prefaci?

  1. Pingback: Eşti prost sau te prefaci? | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Ciprian Bojan zice:

    Un destept stie sa faca pe prostu’ da’ unui prost ii e mai greu, imposibil chiar, sa faca pe desteptu’. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s