Maestre

sergiu nicolaescu tanar filmand

Cum să scrii despre oameni pe care nu i-ai cunoscut şi eşti forţat să îi vezi prin munca lor?

Dar dacă ei au vrut să spună altceva şi nu au reuşit? Ei nu-ţi mai pot răspunde, argumentele ţi le vor arunca în faţă apărătorii moştenitori, zeflemitori sau nu şi atunci ce poţi să spui despre un om care a muncit toată viaţa ştiind că talentul este un moft pe care şi-l permit prea puţini dintre noi?

De cei care nu mai sunt nu poţi spune nimic de rău, că nu se cade, indiferent cât de aprig a fost sau cât de rău s-a purtat cu cineva. Pe aceştia poţi doar să-i preamăreşti, să-ţi pară rău de cei dragi din jurul lor şi să începi să-i admiri, pentru că acum este momentul cel mai potrivit, când omul nu mai este!

Degeaba plângi că s-a dus acum sau râzi de bucurie că lumea te va privi şi pe tine şi nu mai stai în umbră, nu te va mai crede nimeni. Faci parte din turmă sau rămâi un ingrat nerespectuos.

Şi când te gândeşti că singura motivaţie a omului care a plecat a fost să facă ce îi place, indiferent de mijloace şi a reuşit, cum să nu-l admiri, cum să nu-l ierţi şi cum să-l uiţi?

Te uiţi în oglindă şi te recunoşti: vrei să fii el, un om care s-a zbătut şi a câştigat. Îmi pare rău că nu te-am cunoscut, aş fi putut probabil să aflu cum ai dobândit forţa să rezişti.

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Maestre

  1. Pingback: Maestre | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. stfviatablog zice:

    Buna,

    Am citit cateva articole de pe blogul tau, si sincer iti spun ca imi pare rau ca nu am descoperit acest blog mai de mult .
    Organizez un concurs pe site-ul meu si mi-ar face mare placere daca ai participa si tu.
    http://stfviata.com/concurs-bloggeri/
    Aici gasesti toate detaliile .

    Cu Stima,

  3. corabogdan zice:

    Dar ai scris chiar foarte frumos, chiar daca nu l-ai cunoscut niciodata! Sau poate doar intr-o viata anterioara 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s