Operația

bianca

Eşti atât de profund de parcă un chirurg ar lua toate instrumentele şi ar săpa adânc în mine încercând să repare orice găseşte în cale. M-ai făcut o baltă de sânge… dar ce altă modalitate există pentru a recupera un om?
Cred că de fapt despre asta era vorba de la bun început, nu despre a câştiga sau a demonstra, sau a iubi, sau a reinventa plăceri, ci a mă readuce la suprafaţă, pură, aşa cum m-a făcut natura, fără nici o pânză de păianjen care ar împiedica trăirea.

Iar eu mă zbat şi tremur la fiecare tăietură… ar fi trebuit să ştii că eu voi avea nevoie de un anestezic mult mai puternic, să-mi ia din minte zecile de ani îngrămădite în obişnuinţă şi acceptare, pentru că nu sunt creată din acelaşi aluat ca tine.
Dar tu nu cunoşti alternative şi te uiţi la mine cu bisturiul în mână şi parcă îţi văd cuvintele în privire, pe sub masca imaculată care-ţi acoperă dinţii şi gura: trebuie să tai până ajung la inimă, ai nevoie de resuscitare manuală.

Şi eu vreau… închid ochii şi mă împotrivesc atât cât poate mintea. Dar tu ştii ce ai de făcut şi mă forţezi să mă uit la tine, să înţeleg ce se întâmplă şi simt cum carnea mi se despică şi înfiltrezi sonde de lumină în mine să vezi mai bine.
Mă las moale, strivită de o forţă pe care o simt înăuntru şi vrea să urle şi cred că sunt pregătită pentru operaţie. Dar tu mă închizi la loc şi mă coşi rapid… mai am de aşteptat, încă n-a sosit momentul.

Iar acum… Doamne ce mi-ai făcut… mă uit în oglindă la mine şi lumina dinăuntru îmi arată tot ce am în mine, sunt translucidă… cum să trăiesc aşa în fiecare zi?

Vreau să uit şi să mă îmbrac cu toate hainele din lume, să nu vadă nimeni cine sunt, dar de fiecare dată când sunt singură mă văd… ce rost are să fii tu doar cu tine însuţi?
Şi ceilalţi vor fugi, mă vor repudia pentru că sunt transparentă şi ei sunt opaci.

Nu ştiu ce să aleg… nu ştiu, nu vreau să accept, dar… ştiu şi este extrem de simplu: într-o zi mă voi hotărî şi voi fi doar ceea ce sunt, este singura soluţie de a trăi cu adevărat.

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Vorbe și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Operația

  1. Pingback: Operația | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. M-am nascut tipand sa fiu asa cum am fost desenat de Dumnezeu…
    Scuip societatea si voi pe toti cei care incearca sa sfideze divinitatea…..
    Am fost creati din lut si treziti la viata de spiritul primordial….
    Eu de ce as fi altfel?
    De ce ma obligati sa imbrac haine si masti?
    Sunt un primitiv, nu ma deosebesc de un animal…..dar traiesc….si o fac al dracului de intens.
    Va declar razboi, m-am luptat mut cu mine prea mult timp!
    Sunt pregatit sa platesc pretul sangelui, voi ma veti renega si veti pierde pentru totdeauna. Nu va iert, nu sunt Iisus, insa imi va fi mereu mila de voi.

    Sa pierd? Nu am ce sa pierd…am stiut asta mereu, iar teatrul nu este pentru mine. Prefer viata, vantul si pe mine dezbracat, gol….exact asa cum am iesit tipand in lume.

    Tu….oricare ai fi si oriunde, te poti ineca in minciunile tale si ale celorlalti…se spune ca moartea prin inec este cea mai dulce….nu simti nimic si visezi pana mori.
    Sau poti sa incepi sa dai disperat din maini, sa inghiti aer, apa si namol……
    Daca vei reusi sa ajungi la mal iti vei auzi inima batand atat de puternic incat vei stii cu siguranta ca traiesti…daca nu…vei continua sa visezi pentru eternitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s