Ceai de mătrăgună pentru măgari

Egoişti, bădărani şi cu prezumţia de impecabili! Aşa se văd câţiva oameni din preajma noastră, gata să sară în ajutorul vecinului exact după ce i-a murit capra! Şi noi ar trebui să fim justiţiarii care ne încredem în schimbare, în progres şi în omenia lor? Oamenii se pot şcoli, dar nu cu bagheta magică în mână.

Aş prefera să-i leg la cap şi să le cânt Ave Maria până adorm, ca după aceea să le bat un gong în urechi! Oare de ce le pomenim mamele acestor bişniţari de viaţă, care nu au făcut mai mult decât au putut, având şi ele încredere ca aceşti copii destoinici vor face lumea mai bună.

Îi băgăm în saci şi-i ducem în Laponia? Ne legăm nervii şi îi facem cadou sau pur şi simplu îi extirpăm? N-avem cum fraţilor, n-avem cum! Sunt prea mulţi, se înmulţesc ca ciupercile după ploaie şi nu mai prididim. Ar mai fi câteva soluţii radicale, dar poate nu este momentul potrivit să apelăm la ele.

Oare cât timp îi mai pot ignora şi să-mi mut cuibul? Nu am să stau în poziţie de drepţi ca la armata în faţa nimănui şi îi invit cu drag să încerce să mă convingă că rolul meu este de subaltern.

A venit frigul şi eu, miloasă din fire, primesc pe oricine să mă colinde. Îi rog pe stimabilii să miroase bine ceaiul că poate am scăpat şi puţină mătrăgună, iar ajutorul ajunge cu greu prin zăpada asta mare şi frumoasă. Hai să trăiţi!