Sunt salvată

Nu te poţi îndrăgosti de cineva fără să vrei să fii salvat, să te scape de toate amintirile şi experienţele neplăcute, să te facă să crezi din nou în bine, să-ţi ofere toată afecţiunea de care ai nevoie şi ceva în plus, aşa ca dobândă pentru tot timpul ăsta pe care l-ai petrecut singur, aşteptând.

O secundă… ceva nu sună bine. Adică eu m-am înecat intenţionat până acum, am acceptat oameni şi păreri şi idei şi sentimente pe care nu mi le-am dorit? Sunt o sufocată? Nu domnule, că aici e vorba de suferinţe, de ambiţii, de abandon!
Zoe… revino-ţi în fire madam! Tu te salvezi în fiecare secundă de fâstâceală şi clipoceală languroasă.

Ah, dar tremurul acela pe care-l simţi când se uită la tine, să te ţină în braţe, departe de lumea rea, de parcă el ar putea să fie păzitorul tău pe vecie! Ce vis! Ce film! Ce carte!
Şi oare să îndrăznesc să cred că el vrea acelaşi lucru? Să aibă cineva grijă de el? Şi orgoliul, îl pune pe noptieră? Nu există orgoliu în iubire îţi spui, totul va fi minunat acum şi mai încolo nu poate să fie decât şi mai minunat!

Da… o fi primăvară, încă una şi încă una şi eu tot nu mai recunosc vreun fluture care să mă colinde şi pe mine.
Poate i-ai capturat tu pe toţi… un zgârcit fără seamăn!
Aşa că m-am salvat singură, fără acea năucire de cap, fără ameţeala simţurilor şi cu mintea limpede şi sufletul deschis

Dacă trăiesc pentru mine cu siguranţă o să accept tot ce îmi vine în cale într-un mod mult mai seren.
Nu vreau să sădesc neînţelegeri în inimile celor încrezători în toată bazaconiile frumoase pe care le aduce speranţa şi bucuria amorului, sub orice formă vine el, dar… simţiţi şi faceţi pentru că vreţi voi, independent de celălalt. Nu veţi fi scutiţi de suferinţă sau de exaltare. Dar veţi avea mereu un colac de salvare.