Indiferent de locul de muncă, dacă îmi stă cineva în ceafă şi îmi spune mereu ce să fac, oricât de bine intenţionat ar fi, mă stresează.
Este mai bine fără supervizare? Se poate conduce ceva de la distanţă, cu telecomanda?
Suntem stânjeniţi şi poate tentaţi să greşim dacă suntem puşi în faţa unei autorităţi?
Sau de fapt este vorba de faptul că ţi se spune mereu cum să acţionezi, de parcă nu ai fi capabil să judeci singur, după câteva indicaţii de bază?
Pot fi subalternul perfect atâta timp cât ştiu exact ce trebuie să fac şi nu mişuni pe lângă mine să vezi cum scot fiecare gând pe minut.
Nu am probleme de subordonare dar şi nici să dau ordine altora.
Diferenţa este că mă simt mult mai responsabilă când mă ocup de alţii şi probabil mai preocupată. Prefer această poziţie, chiar dacă poate aduce mai mult stres.
O cameră video care îţi urmăreşte fiecare mişcare, programe instalate în calculator care să-ţi interzică să faci pauză din când în când pentru că nu eşti robot să lucrezi la foc continuu (oricum nu fumez), superviser care îţi numără minutele de întârziere dimineaţa când nu ştii cum să nimereşti ceaşca de cafea… toate doar pentru siguranţa ta şi a companiei şi o mânuire bună a resurselor şi personalului.
Şeful perfect este cel care dacă ar sta în spatele tău, tu ai face exact la fel ca şi când el nu ar exista: munca ta!
Şefia este direct proporţională cu pupincurismul şi invers proporţională cu randamentul.
-
Articole recente
Arhive
Cele mai bune posturi și pagini
Blogroll
Subscribe here
-
Alătură-te celorlalți 50 de abonați.
-
-
Numaratoarea zilelor
rusbianca 
Pingback: În spatele meu | rusbianca | BunDeCitit.ro
Te contrazici în ultimele două fraze ! 🙂 Altfel, in general ai dreptate. Totuși, cel care își vede de treaba lui, pe care o face măcar cu drag, dacă nu cu pasiune, nici nu mai observă că are șef.
Salut!
Nu m-am contrazis, dar poate nu s-a inteles ce trebuia.
Seful care nu sta in spatele tau este bun pentru ca te stimuleaza prin absenta lui sa munceste cu sport.
Sefia…e cu atat mai mare cu cat este pupat in fund el (adica nu a fi sef, ci mandria si exagerarea in ale sefiei), si evident cu cat te dai mai rotund cat esti de sef, cu atat risti ca angajatii tai sa dea randament mai mare…
In privinta a celor spuse de tine, uneori, chiar daca iti vezi de treaba ta si iti place, tot te strezi cand vine seful si iti schimba programul sau alte chestii de acest gen. 🙂
Fiind sef, unul care are in subordine multi angajati, consideri ca e mai simplu sa impui ritm si eficienta prin prezenta ta acolo, in mijlocul lucrurilor, implementand si un programel care sa-ti faca angajatul, cum spuneai, robot, decat sa te bazezi pe buna credinta si loialitatea (ne)conditionata a angajatului.
Cu sa fara voia noastra traim intr-o lume nebuna, una in care capitalul a ajuns sa insemne mult mai mult decat valorile spiritualue. „Time is money”, aceasta sintagma atat de invocata si de acceptata este de fiecare data un argument forte al conducatorilor, la care nu mai ai voie sa comentezi.
Din pacate, in aceste vremuri, singura posibilitate de a scapa de rasuflarea sefului din ceafa ta este aceea de a deveni tu insuti suflator in ceafa altora, adica de a conduce tu, nemijlocit, afacerea!
PS: Toleranta si intelegere pentru sefii care stau in spatele nostru pentru ca le placem. Altfel decat pentru ceea ce facem la serviciu!
Cred ca o alta modalitate de a scapa de suflarea in ceafa a sefului este sa-ti faci atat de bine treaba , incat sa nu mai fie nevoie sa treaca pe la tine , decat o data la foarte mult timp. Sa conduci afacerea ar fi alta, dar acolo te lovesti de alte probleme si e natural. 🙂
Bună, tuturor!
Mă tentează să dau un răspuns lung, sau să fac un comentariu lung, pentru că e un subiect „gras”. O să mă mulţumesc însă să spun că, în România, apetitul pentru lucrul în echipă, se rezumă la declaraţii de tip electoral. După 18 ani petrecuţi în afaceri, ca FREELANCER, cred că am ceva idee despre ce înseamnă să fii şef şi propriul şef. Am fost şef, pe vremea răposatului, când lucram în fabrică. După, am fost mai mult propriul meu şef. Asta însemnând din 1993, până azi. Freelancer cu firmă, cu PFA, dar în esenţă, FREELANCER. Aşa încât, Bianca, sunt în situaţia de a fi de acord cu tine. Mă pot întinde cu argumentaţia pe multe pagini. Am făcut-o însă în cartea „Freelancer’s Way”. Când anume o voi publica, o să mai reflectez. Cert este un fapt: înainte de a fi şef altora, trebuie să înveţi să fii PROPRIUL TĂU ŞEF. Şi încă, unul foarte capabil. Abia DUPĂ aceea, poţi pretinde să fii şeful altora! Ori la noi, se începe prin a fi şef şi de multe ori, se sfârşeşte prin a deveni politician de profesie…
Foarte buna argumentatia 🙂
Multumesc frumos!
Pingback: Despre talente 3 — Bani pe net | Blog Şerban Stănescu
Multumesc frumos pentru insotirea textului articolului cu exemplul clipului meu 🙂