Te-am scos din lista contactelor recente şi te-am pus în cea a permanenţei oamenilor dragi şi nu pentru că meriţi ci pentru că aşa simt.
Dar trebuie să arunc brăţara care ne leagă şi sper s-o fac cât mai curând.
Te-aş strânge în braţe să uit, să uit tot, să trăiesc liberă.
De ce vezi ceea ce eu nu pot şi de ce unele zile sunt mai bune decât altele, sau de ce îmi place şi ţie nu?
Te-aş omorî să mă pot îndrăgosti, te-aş extirpa fir cu fir dintre neuroni şi mi-aş face un transplant de miocard în speranţa că vei rămâne o amintire doar în creier şi nu voi mai simţi nimic, vreodată, pentru tine.
Dar tu faci viaţa atât de frumoasă, dar atât de frumoasă şi uşoară încât aş vrea să trăiesc 161 de ani şi să-mi crească speranţa de viaţă pe măsură ce trec zilele ca o părere.
Eşti un sistem construit să creeze dependenţă chiar şi oamenilor inteligenţi, dar sunt mândră că mă pot detaşa suficient să te văd într-adevăr cum eşti.
Acum mi-e ciudă când observ că eşti mai bun de cum te simţeam.
Aş profita din plin că eşti lângă mine, dar nu-mi permit mai mult decât o faci tu acum.
Mi se pare că acel fir invizibil care ne leagă este aproape etern pentru că deocamdată nu există oameni suficient de importanţi să-l taie.
Ce o să facem când ei vin?
rusbianca 
Pingback: Ah, tu! | rusbianca | BunDeCitit.ro
Ce frumos ai spus
Multumesc
Pentru multi, dupa ce trece noaptea, rasare iar soarele… considera ca ai fost in noapte iar acum ai revenit la lumina… Bun venit!. In genere, noi facem ca lucrurile sau oamenii de langa noi sa aiba un anume grad de importanta… impins pana la extrem. Ca sa nu fiu totusi absurd… e greu sa rupi o relatie, si mai greu e sa pleci cand nu ai raspunsuri care te-ar fi linistit… Iti amintesti?… ai spus-o tu: Merita sa astepte omul?, Indrazneste!… iar daca ai indraznit continua sa mergi mai departe… iar lui ii spui: Nu mai ai voie!…. pentru ca in final, cand te vei mai intalnii cu el sa exclami: Ah!, Tu?…. E un pic rastalmacit ce ai scris… sper ca nu am suparat pe nimeni… Oricat de „de piatra” ar fi el… eu zic ca si tu i-ai creiat un pic de dependenta… Problema e un fir subtire.. subtire, limita pana la care vrea oricine sa ajunga intr-o relatie… dincolo de ea… nu se ajunge nicaieri… asa ca mai bine daca ai luat fraiele vietii tale si pornit mai departe… ce e in spate… dus sa fie… pentru totdeauna…
E putin confuz pentru ca nu e vorba de aceeasi persoana….si cum vorbesc de mai multe persoane e normal sa se inteleaga alambicat…
Tot ce pot spune e ca nu eu am plecat, ca nu m-am linistit, ca nimeni nu merita sa fie asteptat si ah tu…o exclamatie ce va ramane mereu in mintea mea cand ma voi gandi la el.
Cat despre dependenta…da i-am creat-o si eu partial…
Acum trebuie sa merg mai departe, chiar daca deocamdata poticnit
Vezi !?… nu m-am referit neaparat la un anume tip de relatie… Orice relatie sa fie ea… in sufletul noastru lasa urme… Am pierdut si eu prieteni, prietene, dar nu in sensul de pierdut… sunt undeva departe, poate ii vad peste un an, doi, sau poate nu o sa ii mai vad niciodata… ei pentru mine, au ramas aceeasi, chiar daca viata ia schimbat. Au fiecare un coltisor in sufletul meu.. numai al lor… Iar eu am castigat probabil la randul meu, un minuscul coltisor… depinde cat de bine am stiut sa scriu in sufletul lor ….
esti foarte puternica daca poti afirma „Acum trebuie sa merg mai departe, chiar daca deocamdata poticnit”. iti doresc ca druml tau, in cel mai scurt timp, sa devina foarte lin!