Profeţiile de la Celestine, scrisă de James Redfield este probabil cartea secolului şi trebuie s-o citeşti ca să-ţi dai seama personal de asta.
Nu este uşor să vorbeşti despre o carte de genul acesta, deşi subiectul este destul de simplu: protagonistul porneşte într-o aventură în Peru, pe urmele unui Manuscris foarte vechi, care vorbeşte de transformările prin care o să treacă societatea omenească, o renaştere a conştiinţei de natură spirituală, nu religioasă.
Acest Manuscris are 9 viziuni, care explică cam tot ce se întâmplă în această lume cu oamenii şi cu evoluţia lor, relaţiile dintre ei etc. prin intermediul energiei.
Omul este capabil să ajungă la o stare incredibilă de cunoaştere şi conştientizare, să îmbunătăţească orice contact pe care-l are cu ceilalţi. Sunt explicate modul cum ne încărcăm cu energie de la ceilalţi oameni şi de la natură, felul fiecărei persoane, cea dominantă, cea dominată şi cât de important este să depăşim problemele din copilărie, care ne vor trage în jos toată viaţa.
James Redfield a fost terapeut timp de 15 ani şi a renunţat la această profesie pentru a se dedica scrisului în totalitate.
Cartea a ajuns un bestseller în foarte scurt timp şi este una dintre cărţile cele mai vândute din lume.
Profeţiile de la Celestine este prima dintr-o suită de cărţi care ne dau multe răspunsuri şi ne pot ajuta să privim diferit viaţa, coincidenţele, sincronizările, atracţiile, modul nostru de a fi şi de a trăi.
Propune şi soluţii prin înţelegerea acestor viziuni.
Cartea este scrisă ca un roman de ficțiune iar protagonistul este un sceptic. Cred că autorul l-a ales pentru a înţelege şi cititorii mai reticenţi, că indiferent de natura personalităţii tale, acest Manuscris îţi poate schimba viaţa şi modul cum o percepi şi înţelegi.
Pentru mai multe amănunte puteţi intra aici și să urmăriți diverse materiale aici, și aici.
De asemenea aveți în format pdf cartea aici.
Dacă sunteți interesați de o explicație mai bună, puteti vedea si filmul făcut după carte aici, în josul paginii.
-
Articole recente
Arhive
Cele mai bune posturi și pagini
Blogroll
Subscribe here
-
Alătură-te celorlalți 50 de abonați.
Numaratoarea zilelor
Auzisem mai cu ceva zile in urma de aceasta carte, dar nu am bagat-o in seama. Acum, ca mi-ai spus pe sleau despre ce este vorba, probabil o voi cumpara. Salutari si o zi placuta!
Sau poti s-o citesti in format pdf 🙂
Multumesc, la fel!
Nu are acelasi farmec! 🙂
Pingback: Profetiile de la Celestine | rusbianca | BunDeCitit.ro
pare interesanta cartea! eu am downloadat-o de la tine in format pdf, multumesc.
Daca nu ai rabdare s-o citesti, ia filmul 🙂
prefer cartea:) filmul doar la nevoie…
Wow chiar ca suna bine subiectul, ar trebui sa-mi fac timp sa o citesc candva. Ms fain 🙂
Merita citita, mai ales ca vine din partea unei persoane care si ea este destul de sceptica 🙂
Este interesanta perceptia moderna asupra conceptului de „revelatie zen”. Mi-ai starnit interesul si cred ca am sa caut aceasta carte. Sunt un pasionat de literatura si limba japoneza, exista foarte multi autori niponi care trateaza subiecte ca iluminarea spirituala. Ti-l recomand pe Nastume Soseki si Masuji Ibuse.
Salut!
Multumesc pentru recomandare.
Carte o poti lua direct de pe blogul meu in format pdf sau sa te uiti la film, daca nu ai timp 🙂
O saptamana frumoasa!
E minunat că te-ai gândit să postezi despre cartea asta! Ai încercat să ”trăiești” ceva din ea? Am citit și continuările ei, și sunt la aceeași înălțime… Cu simpatie, un trecător…
Buna dimineata!
Nu am incercat sa traiesc din ea, dar sunt mult mai atenta la coincidente si cred ca ma simt mai ok cand iau unele decizii 🙂
O sa caut si continuarile cartii 🙂
Multumesc de vizita
O zi buna!
”spirituală, nu religioasă”, adica antireligioasa? Adica intre ateism si religie new-age?
Salut!
Spirituala, nu antireligioasa, inglobeaza cumva si conceptul de Dumnezeu si creatie.
Mai bine vezi materialele postate, ca sunt scurte sa-ti faci o idee, sau filmul, daca nu ai rabdare pt carte 😉