North by northwest

„Reality is something that none of us can stand, at any time”
Maestrul suspansului, Alfred Hitchcock ne aduce pe marele ecran în 1959 North by northwest, un thriller în care un director de publicitate este confundat cu un spion şi urmărit de răufăcători prin toată ţara încercând să supravieţuiască.
Un regizor strălucit cu multe filme clasice excelente care a reuşit să încânte spectatorul de-a lungul anilor şi să coopteze în proiectele lui mari nume ale cinematografiei.
Amprenta lui Hitchcock se regăseşte în fiecare film al său, începând cu preferinţa pentru anumiţi actori, James Stewart, Cary Grant (singurul actor pe care l-a iubit şi distribuţia în multe producţii), blonde frumoase: Grace Kelly, Anny Ondra, etc şi terminând cu prezenţa lui la începutul filmelor.
Deşi trebuia să joace James Stewart, după banii puţini obţinuţi cu Vertigo, dând vina pe actor că este prea bătrân, regizorul îl alege pe Cary Grant, care era totuşi cu 4 ani mai în vârstă decât James. Alături de el joacă frumoasa Eva Marie Saint, una dintre preferatele lui.
Filmul reuşeşte să cuprindă în cele două ore şi 10 minute toate elementele de suspans necesare, inclusiv vestitul MacGuffin (element de bază ce face să decurgă acţiunea dar pe care nu-l bagă nimeni în seamă), pe care nici un spectator nu-l urmăreşte decât la final, în cazul ăsta statueta plină cu microfilme.
Introducerea este una simplă, în mijlocul mulţimii agitate din New York, apare regizorul căruia i se închid în nas uşile autobuzului.
Facem cunoştinţă cu domnul Roger O. Thornhill, care insistă că publicitatea nu este decât o „promovare exagerată” unde nu există minciună.
Intrăm în acţiune printr-un element mai degrabă folosit în teatru: qui-pro-quo, actorul este confundat cu un agent secret, Kaplan şi de aici decurge întrega urmărire şi tragedie.
Pentru început, Thornhill este răpit şi dus într-o casă, unde face cunoştinţă cu adevărul răufăcător, domnul VanDamm.
Nu putem ignora atmosfera creată de imaginea blândă specifică filmelor din această epocă, folosirea imaginilor false pentru background, axarea pe subiect şi personaje, mai mult decât pe acţiune.
Continuăm cu o mică descoperire: personajul află cu cine stă de vorbă şi adresa unde se află, în biblioteca răpitorului printr-un colet.
Scena este pregătită cu migală: se trag draperiile, deşi afară este ziuă, se aprind lămpile, totul ca la un interogatoriu, cei doi se măsoară din priviri, există şi ajutoare destoinice, Leonard, asistentul domnului VanDamm, care are o privire ucigaşă.
Ceea ce urmează este absolut natural: îmbătarea cu forţa a lui Thornhill şi încercarea de a-l omorî urcându-l la volan. Norocul omului beat îl salvează, alături de poliţie, care îşi face datoria şi-l duce la secţie.
Se trece direct la proces, urmat de mici investigaţii, unde totul este camuflat, prin urmare, personajului nu-i rămâne altceva de făcut decât să înceapă investigaţia pe cont propriu.
Încercând să dea de urma adevăratului Kaplan, intră în alte încurcături: ajunge la sediul Naţiunilor Unite, unde folosind a doua oară qui-pro-quo-ul, este luat drept ucigaşul unui om de afaceri şi de data aceasta, dat în urmărire generală.
Abia în acest moment, spectatorul începe să afle câte ceva despre Kaplan: un agent inventat pentru a-l captura pe afaceristul VanDamme şi drept urmare, domnul Thornhill este lăsat drept momeală, la mila poliţiei şi urmăritorilor.
Fuga lui începe în gară, încercând să se camufleze (observăm şi o siglă Pepsi-Cola- publicitatea exista şi pe atunci în filme).
Un alt personaj intră în scenă, doamna blondă frumoasă: Eve Kendall, care reuşeşte să-l scape de toată lumea.
Începe un joc al seducţiei. Bunătatea este din interes? Privirea ei trădează adevărul: o frumuseţe care înşeală.
Schimbarea psihică a personajului feminin se produce treptat, cu ajutorul mimicii.
Avem şi o mică referinţă la Hitler (bărbieritul în baia gării cu o lamă extrem de mică).
Telefonul public-obiect atât de mult folosit în filme, este ideal pentru aflarea secretelor şi expedierea personajului în gura lupului.
Domnul Thornhill este trimis la dracu în praznic pentru a fi lichidat.
Undeva la ţară, pe un drum pustiu, între un lan de porumb şi un avion care aruncă pesticide peste zone fără plante, are loc marea secvenţă, atât de mult imitată în alte filme de-a lungul timpului: alergarea pentru a-şi salva viaţa.
Stropit cu pesticide, ca o insectă, Thornhill reuşeşte să scape de avion, dirijându-l printr-un plonjeu de toată frumuseţea într-o maşină plină de benzină.
Întors la hotel, o redescoperă pe blondă, dându-şi seama că nu eşti cine pretinde şi o duce cu zăhărelul în timp ce cântă la duş Singing în the rain.
O urmăreşte până la o licitaţie, unde toată lumea este prezentă: VanDamm, poliţia, blonda perfidă, care este deja îndrăgostită de el şi evident MacGuffin-ul!
Cauzând o ambuscadă reuşeşte să iasă şi de acolo, alergând spre aeroportul Northwest unde află adevărul.
Şeful agenţilor secreţi îi dezvăluie că nu există nici un Kaplan, blonda este sub acoperire şi alte detalii mascate de zgomotul avionului. I se cere pentru ultima oară să-l impersoneze pe Kaplan.
Finalul mult aşteptat are loc în peisajul auster de la Muntele Rushmore: împuşcarea lui Thornhill de către blondă cu gloanţe oarbe, rămas bun-ul din pădure dintre cei doi (Goodbye darling!), închiderea lui în spital pentru a nu opri fuga răufăcătorului cu doamna şi deznodământul filmat aparent pe noapte americană (de fapt sunt doar decoruri).
MacGuffin-ul îşi face ultimul rol, observat abia acum de către spectatori.
Câteva elemente de închegare a poveştii: împuşcarea răufăcătorului cu gloanţe oarbe pentru dezvăluirea agentului sub acoperire, hotărârea de a o omorî pe Eva Kendall aruncând-o din avion cu ridicarea camerei în plongee pentru amplificare mesajului, cutia de chibrite care apare a doua oară ca element de legătură între îndrăgostiţi pe post de mesager, fuga şi rezolvarea.
Nu este singurul film în care regizorul foloseşte strategic schimbarea identităţii sau crearea suspansului prin alternarea cadrelor şi prelungirea timpului cinematografic (secvenţa din lanul de porumb cu avionul), folosirea studioului pentru filmare pentru a avea un control deplin asupra luminii şi celorlalţi factori, umorul negru în special în ceea ce privește moartea, un adevarat personaj și folosirea star-urile pentru a se concentra pe subiect.
Un film excelent care reuşeşte să concentreze personalitatea regizorului şi ne încântă cu prestaţia unor actori senzaţionali ai cinematografiei.
http://youtu.be/qk0GbTMMbP0

Anunțuri

Despre rusbianca

Regizor de film
Acest articol a fost publicat în Film și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la North by northwest

  1. Pingback: North by northwest | rusbianca | BunDeCitit.ro

  2. Super tare ti-a iesit! O sa iau niste fraze de aici…:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s