Nu te pot compara

Încetez să te mai compar în momentul în care depăşeşti realitatea. Nu am cu cine să te pun în balanţă şi nu pentru că eşti prea diferit ci pur şi simplu pentru că-mi surprinzi până şi imaginaţia în care te-am clădit de când mă ştiu, cu grijă, ca o copilă care şi-a creat o păpuşă şi a îmbrăcat-o an de an cu alte haine mai strălucitoare şi mai năucitoare provocând destinul!

Şi într-o zi, ca oricare alta, în aparenţă, te-am salutat. Nu m-ai încântat cu nimic, ba mai mult, ai dispărut complet pentru o perioadă şi am uitat de tine. La un moment dat mi-am adus aminte şi ţi-am scris din nou. Asta a fost tot pentru că după aceea ai început să exişti. Şi ai făcut de ruşine toată lumea pe care o cunosc, păşind cu înfumurare printre ei, ştiind cine eşti.

Iar acum ce faci? Îndrăzneşti cu neruşinare să-mi depăşeşti limita gândului şi a viselor de fetiţă dornică să creadă în poveşti. Dar nu te opreşti aici. Tu mergi dincolo de pânzele albe şi îţi demonstrezi puterea cu care ai fost investit de fire şi care îţi stă ca o mantie naturală pe umeri şi te protejează de orice convenţie omenească.

Cu cine se te mai aseamăn acum, când de fapt nu te-am cunoscut vreodată?
Şi nu ştiu ce să fac cu tine. Eşti o minune pe care nu am plăsmuit-o şi nu bănuiam că există.

Mă dezbraci şi trebuie să-mi schimb visele să-ţi fac loc
În ziua în care vei pleca voi înceta să mai fabric idealuri pentru că ateşti cu parafă de sânge, că închipuirea poate fi depăşită